INTERVIU cu Nadia Comăneci. De ce nu zâmbea sportiva şi ce spune despre Simona Halep şi Serena Williams

Interviul publicaţiei ProSport cu Nadia Comăneci a pornit de la faptul că sportivei i se spunea „fetiţa care nu zâmbea niciodată”, cum este prezentată şi într-un roman al Lolei Lafon, iar acum locul ei este luat de Simona Halep, fiind descrisă similar: zâmbetul apare rar pe chipul său, şi doar la terminarea jocului.

6784 afişări

De ce nu zâmbea niciodată Nadia Comăneci în timpul concursului şi de ce nu zâmbeşte nici Simona Halep pe terenul de tenis?

Este foarte dificil să zâmbeşti pe o bârnă care este extrem de îngustă, trebuie să te concentrezi un minut şi jumătate. După ce am terminat exerciţiul am zâmbit mereu, dar fiecare are personalitatea lui. Este un detaliu ce ţine de concentrare, psihologic sportivii se prezintă diferit când concurează. Este o chestie de personalitate.

În sportul anului 2018, Serena Williams vorbeşte despre sexism şi discriminarea femeii în sport. Cum stă sportul la capitolul acesta?

Mai are încă de muncă sportul la acest capitol. Merge într-o direcţie bună, sunt foarte multe mişcări care s-au creat, în care se pune accent exact pe acest aspect, pe egalitatea dintre femeie şi bărbat. Cred, totuşi, că în Statele Unite, situaţia este destul de avansată faţă de alte ţări din Europă. Este greu, însă, să comentez ce s-a întâmplat în ultimele zece zile în tenis. Dar, este încă foarte multă muncă şi este, încă, foarte adevărată această problemă, la nivel general.

Cât de mult va afecta rezultatele gimnasticii americane desfiinţarea ranch-ului Karoly?

Ei se retrăseseră deja din program. Am vorbit cu ei mereu. Acest complex al lor a reprezentat o perioadă, este momentul ca gimnastica americană să meargă în altă direcţie. Înţeleg că se uită după un loc în care fetele să se întâlnească din când în când. Nici nu ştiu dacă este nevoie de acest lucru, pentru că au foarte multe gimnaste, foarte multe cluburi. Nu este nevoie, neapărat. Singurul lucru care se pierde este legat de prietenia dintre fete şi viaţa lor socială. Era o oportunitate pentru ele să se cunoască mai bine. În rest, pregătirea - fiecare şi-o face la clubul ei. Este adevărat, gimnastica americană a înflorit în momentul apariţiei acestui program de pregătire centralizată, dar, când ai patru milioane de copii care fac gimnastică şi numai 4-5 care se aleg în fiecare ciclu olimpic, vă daţi seama ce flexibilitate au.

Citiţi articolul întreg aici.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici