Ion Marin: Am luat un gol dintr-un marcaj de gură cască

Antrenorul echipei Farul, Ion Marin, a declarat, sâmbătă, la finalul remizei cu Pandurii, scor 1-1, meci contând pentru etapa a XV-a a Ligii I, că golul marcat de cei din Târgu Jiu a venit după un marcaj "de gură-cască" al jucătorilor constănţeni.

48 afișări
Imaginea articolului Ion Marin: Am luat un gol dintr-un marcaj de gură cască

Ion Marin: Am luat un gol dintr-un marcaj de gură cască (Imagine: Mediafax Foto)

"După foarte mult timp am reuşit să aliniem o echipă pe care eu am numit-o matură. Am avut o primă repriză bunicică, în care ei nu au reuşit să-şi creeze ocazii, dar nu am avut luciditatea şi creativitatea de a înscrie. În a doua repriză am luat un gol dintr-un marcaj de gură cască, însă apoi am reuşit să punem probleme din nou", a spus Marin.

Tehnicianul consideră că echipa constănţeană trebuia să beneficieze de un penalti după un fault comis asupra atacantului Chico. "Portarul a fost cel mai bun om al lor, le-a adus un punct. Am fost sunat şi mi s-a spus că a fost 11 metri la acea fază a lui Chico, dar mai mult nu comentez pentru că clubul nostru nu are bani să plătească amenzile. Vreau doar să atrag atenţia că nu e prima dată când Farul este ciupită", a mai spus Marin.

Ion Marin îşi doreşte să nu mai aibă jucători accidentaţi în lot. "Sper ca săptămâna viitoare să mai recuperăm din jucătorii accidentaţi", a încheiat Marin.

Echipa Farul Constanţa a terminat la egalitate, scor 1-1 (0-0), sâmbătă, pe teren propriu, meciul în compania formaţiei Pandurii Târgu Jiu, partidă contând pentru etapa a XV-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici