Irina Begu şi Sorana Cîrstea încep anul la Adelaide. Gabi Ruse e pe tabloul principal la Auckland

  • Jucătoarele române de tenis Irina Begu şi Sorana Cîrstea încep sezonul cu participarea la turneul de tenis WTA 500 de la Adelaide, Australia.
  • Gabriela Ruse a ajuns şi ea pe tabloul principal la Auckland, Noua Zeelandă, după ce a trecut de două tururi de calificări.
379 afișări
Imaginea articolului Irina Begu şi Sorana Cîrstea încep anul la Adelaide. Gabi Ruse e pe tabloul principal la Auckland

Sursa foto: Profimedia

Irina Begu (34 WTA) intră prima în teren la turneul de 500 de puncte ce deschide vara australiană. Ea o va întâlni duminică noaptea pe americana Shelby Rogers (47 WTA), în faţa căreia a pierdut ambele meciuri directe jucate până acum în circuit.

Sorana Cîrstea (45 WTA) debutează în turneu luni noaptea, în compania elveţiencei Viktorija Golubic (76 WTA), care vine din calificări. Cele două nu s-au întâlnit niciodată în circuit, până acum.

Ceva mai la sud, la Auckland, Noua Zeelandă, Gabriela Ruse (117 WTA) a reuşit să treacă de două tururi de calificări, în turneul WTA 250, ajungând pe tabloul principal, unde o va întâlni în primul tur pe localnica Erin Routliffe (1033 WTA), beneficiară a unui wild card din partea organizatorilor. Meciul se joacă marţi dimineaţa la ora 4.00.

Tot la Auckland, Jaqueline Cristian a ratat calificarea pe tabloul principal în ultimul tur, fiind învinsă de japoneza Nao Hibino.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici