Jamaicanii Bolt şi Blake printre nominalizaţii pentru titlul de cel mai bun atlet al anului

Sprinterii jamaicani Usain Bolt şi Yohan Blake se află pe lista nominalizaţilor pentru titlul de cel mai bun atlet al anului în 2011, distincţie ce va fi decernată în data de 12 noiembrie, a anunţat Federaţia Internaţională de Atletism.

114 afișări
Imaginea articolului Jamaicanii Bolt şi Blake printre nominalizaţii pentru titlul de cel mai bun atlet al anului

Usain Bolt (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Blake a câştigat proba de 100 de metri din cadrul Campionatelor Mondiale de la Daegu, în care Bolt a fost descalificat în finală pentru un start fals.

Usain Bolt a reuşit în acest sezon al doilea timp din istorie pe distanţa de 100 de metri, iar Blake a înregistrat cel mai bun al doilea timp în proba de 200 de metri.

Ceilalţi sportivi nominalizaţi sunt britanicul Mo Farah (medaliat cu aur în proba de 5.000 de metri şi cu argint la 10.000 de metri, la CM), kenyenii Patrick Makau (deţinătorul recordului mondial la maraton) şi David Rudisha (semifond), germanul Robert Harting (aruncarea discului), japonezul Koji Murofushi (aruncarea ciocanului), Kirani James din Grenada (campion mondial la 400 de metri) şi americanii Christian Taylor (triplusalt) şi Jesse Williams (săritura în înălţime).

Pentru titlul de cea mai bună atletă a anului au fost nominalizate sportivele ruse Tatiana Cernova (campioana mondială la heptatlon), Anna Cicerova (săritura în înălţime), Maria Abakumova (aruncarea suliţei), americancele Lashinda Demus (400 de metri garduri) şi Carmelita Jeter (sprint), neo-zeelandeza Valerie Adams (aruncarea greutăţii), jamaicanca Veronica Campbell-Brown (sprint), kenyanca Vivian Cheruiyot (campioana mondială la 5.000 de metri), Amantle Montsho din Botswana (campioana mondială la 400 de metri) şi australianca Sally Pearson (100 de metri graduri).

Selecţia celor 20 de atleţi şi atlete a fost făcută de un juriu al IAAF format din opt experţi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici