JOCURILE OLIMPICE 2012: Bogdan Juratoni vrea aurul la Londra. "Mă duc să mă bat, nu să vizitez oraşul"

Pugilistul Bogdan Juratoni a declarat, luni, înaintea decolării spre Londra, unde va participa la cea de-a XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice de vară, că nu merge în capitala Angliei pentru a vizita oraşul, ci pentru a se bate să câştige aurul olimpic.

302 afișări
Imaginea articolului JOCURILE OLIMPICE 2012: Bogdan Juratoni vrea aurul la Londra. "Mă duc să mă bat, nu să vizitez oraşul"

JOCURILE OLIMPICE 2012: Bogdan Juratoni vrea aurul la Londra. "Mă duc să mă bat, nu să vizitez oraşul" (Imagine: Mihai Dascalescu / MediafaxFoto))

"Sunt pregătit. Mi-am făcut treaba, iar acum să vedem ce va fi. Plec cu gânduri bune şi vreau să aduc aurul. Sper să fiu pregătit bine. O să am emoţii în concurs şi va mai fi şi tracul dinaintea meciului. Mă voi duce peste adversari, dar mi-am îmbunătăţit stilul şi sper să-i surprind. Nu mă duc să vizitez, mă duc să mă bat", a spus Juratoni.

Prima româncă participantă în întregerea olimpică de box, Mihaela Lăcătuş, a afirmat că obiectivul său este câştigarea titlului olimpic, iar în al doilea rând urmând să îi cumpere fiicei sale o păpuşă. "Emoţiile au început deja. Eram fericită că m-am calificat la Jocurile Olimpice, dar acum ştiu ce vreau, să mă întorc cu aurul olimpic. Atât eu, cât şi Bogdan, avem destulă experienţă pentru a ne întoarce cu rezultate bune şi toată lumea să înţeleagă că sunt boxeri buni în România. Nu mi-e teamă de nimeni, dar am emoţii ca orice sportiv. Vreau să cânte imnul pentru României pentru mine. Fetiţa mi-a spus să-i aduc o păpuşă şi o medalie. Nu o prea las să se uite la meciurile mele, dar a venit de câteva ori şi a început deja să îmi dea sfaturi. Ea e cea mai bună motivaţie. Vreau să fie mândră de mine când va fi mare", a adăugat Lăcătuş.

Reprezentanţii României de la box, tenis, canotaj, tenis de masă, kaiac-canoe şi tir au plecat, luni, spre Londra, unde în perioada 27 iulie - 12 august vor participa la cea de-a XXX-a ediţie a Jocurilor Olimpice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici