Jucătoarea cu origini româneşti Sabrina Ionescu, performanţă istorică în baschetul american

  • La 23 de ani, jucătoarea a devenit cea mai tânără jucătoare din WNNA care reuşeşte o triple-double.
  • Sportiva s-a născut în California. Tatăl său a părăsit România în 1989.
642 afișări
Imaginea articolului Jucătoarea cu origini româneşti Sabrina Ionescu, performanţă istorică în baschetul american

Sabrina Ionescu

Sabrina Ionescu, 23 de ani, a devenit cea mai tânără jucătoare din istoria WNBA, campionatul nord-american feminin de bachet, care a înregistrat un triple-double (peste 10 la unul dintre capitolele puncte, pase decisive, recuperări, blocaje, intercepţii).

Ionescu a marcat 26 de puncte, a reuşit 12 pase decisive şi 10 recuperări New York Liberty, în victoria cu Minnesota Lynx, scor 86-75, disputată marţi seară.

Performanţa tinerei de 23 de ani a făcut din ea prima baschetbalistă din istoria echipei care reuşeşte acest lucru. Şi asta nu e tot, pentru că Sabrina a atins această bornă foarte devreme, la al şaselea meci în liga profesionistă.

Sabrina a fost alegerea nr. 1 din draftul anului 2020. Tânăra vedetă a Liberty a realizat performanţa în al doilea sezon - cea mai timpurie din carieră pe care a făcut-o vreodată . Sheryl Swoopes, care a avut primul triplu-dublu al ligii, a realizat acest lucru în cel de-al 59-lea joc din carieră - cea mai rapidă marcă precedentă..

Sabrina Ionescu: ”Sunt entuziasmată, dar mă bucur mai mult pentru că am câştigat meciul. Nu e vorba doar de mine, ci de cum a jucat întreaga echipă”.

Sabrina Ionescu nu e deloc străină de recorduri. În campionatul universitar a bifat statistici impresionante: a fost prima baschetbalistă care a cumulat 2.000 de puncte, 1.000 de recuperări şi 1.000 de pase decisive şi a deţinut recordul de 26 de triple-double. Asta în contextul în care cea mai apropiată concurentă a reuşit mai puţin de jumătate.

”Nu contează nivelul la care joc, împotriva cui joc, până la urmă este vorba doar de mine şi fac tot posibilul să fiu cea mai bună. Eforturi care par să fi dat roade”, zicea sportiva.

Sabrina este considerată de mulţi steaua în devenire a baschetului feminin de peste ocean. Fosta elevă a lui Kobe Bryant s-a născut în California, după ce tatăl său a părăsit România în timpul revoluţiei din 1989. Soţia i s-a alăturat în 1995, iar Sabrina a venit pe lume doi ani mai târziu.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici