Jucătorii echipei FC Braşov au refuzat să intre în cantonament din cauza restanţelor financiare

Jucătorii echipei FC Braşov au refuzat, joi, să intre în cantonament pentru partida cu Astra Giurgiu, contând pentru optimile de finală ale Cupei Ligii-Adeplast, din cauza restanţelor salariale.

181 afișări
Imaginea articolului Jucătorii echipei FC Braşov au refuzat să intre în cantonament din cauza restanţelor financiare

Jucătorii echipei FC Braşov au refuzat să intre în cantonament din cauza restanţelor financiare

Jucătorii trebuiau să intre în cantonament după antrenamentul de joi dimineaţă, însă au refuzat. Ei au anunţat că se vor prezenta direct la meciul cu Astra, care este programat, vineri, de la ora 21.00, pe Stadionul Tineretului.

Jucătorii pregătiţi de Cornel Ţălnar au primit un singur salariu în acest an, cel pentru ianuarie, după ce au revenit din cantonamentul din Slovenia, în această lună. Restanţele către fotbalişti sunt de cinci luni.

Antrenorul echipei FC Braşov, Cornel Ţălnar, declara, miercuri, într-o conferinţă de presă, că speră ca în aceste zile să se achite restanţele financiare faţă de jucători, deoarece altfel îi va fi greu să mai controleze echipa.

"Sper din tot sufletul să se rezolve problemele cu banii pentru că nu pot altfel să mai garantez pentru niciun jucător. Nu o să mai pot controla echipa şi mi-ar fi foarte greu să le mai cer ceva şi să se mai implice sută la sută la antrenamente. Nu am cum să mă impun în condiţiile în care toată lumea aşteaptă restanţele. Avem însă speranţe şi aşteptăm să se rezolve şi acest aspect, iar lucrurile să intre în normal", a spus Ţălnar.

La 23 iunie, jucătorii braşoveni au decis, să părăsească stagiul de pregătire, cu o zi mai devreme decât era programat, din cauza întârzierilor salariale, directorul general al grupării ardelene, Constantin Zotta, ameninţându-i cu repercursiuni financiare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici