Jurist CSA Steaua: Condiţia ca Becali să folosească în continuare marca este să plătească

Juristul Clubului Sportiv al Armatei Steaua, Florin Talpan, a declarat, joi, că în cazul în care conducerea MAPN va decide ca Gigi Becali să poată folosi în continuare marca Steaua, clubul va fi de acord, însă numai în schimbul unei sume consistente de bani.

266 afișări
Imaginea articolului Jurist CSA Steaua: Condiţia ca Becali să folosească în continuare marca este să plătească

Gigi Becali (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Este o mare victorie pentru Clubul Sportiv al Armatei Steaua. Ne vom aşeza la discuţii împreună cu oamenii de decizie din cadrul ministerului şi, dacă se va lua decizia ca marca să fie în continuare folosită de domnul Gigi Becali sau de către societatea de fotbal, este clar că vom fi de acord, dar numai cu condiţia ca ei să ne plătească o sumă de bani. Suma urmează să se stabilească. Dar, cu siguranţă, va fi o sumă destul de consistentă, pentru că e vorba de brandul Steaua", a declarat juristul CSA Steaua, într-un interviu acordat prosport.ro.

Florin Talpan a afirmat că decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie operează retroactiv, ceea ce înseamnă că CSA Steaua poate obţine în justiţie inclusiv titlurile cucerite de FC Steaua după 2004, pe lângă palmaresul de dinaintea preluării clubului de către Gigi Becali: "E clar că acum brandul este al Armatei şi e normal şi firesc să rămână al Armatei pentru că sub acest brand s-au câştigat multe competiţii: Cupa Campionilor, Supercupa Europei… Era nedrept ca echipa lui Gigi Becali să-şi însuşească palmaresul, că asta îşi dorea el, de fapt, cu acele două steluţe pe emblemă. Acum am recuperat acest lucru şi e o mare realizare pentru MapN şi Clubul Sportiv al Armatei Steaua. Nu mai poate să folosească nici numele, pentru că noi am obţinut inclusiv exclusivitate pe nume, pe brand. Nu vom mai accepta să se creeze confuzii, aşa cum s-a întâmplat după Revoluţie încoace. În ceea ce priveşte istoricul, având în vedere că decizia operează retroactiv, asta înseamnă că SC FC Steaua nu a fost niciodată proprietarul mărcii şi deci nu poate să păstreze nici titlurile cucerite după 2004. Vor rămâne toate ale noastre. Noi îi putem chema în judecată să restituie totul".

Juristul CSA Steaua spune că în zilele următoare va notifica FC Steaua în legătură cu decizia ÎCCJ. "Nu am avut încă timpul necesar să-i notificăm, dar în zilele următoare vor fi notificaţi despre acest lucru. Urmează să luăm şi noi certificatul de grefă de la Înalta Curte şi vom proceda în consecinţă şi vom lua măsurile care se impun", a mai spus Talpan.

Instanţa supremă a anulat, miercuri, printr-o decizie irevocabilă, marca Steaua Bucureşti înregistrată de clubul de fotbal al lui Gigi Becali, în procesul intentat acestuia de Clubul Sportiv al Armatei.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a anulat, prin decizia de miercuri, marca Steaua Bucureşti înregistrată sub nr. 061735 în 29 ianuarie 2004 de SC Fotbal Club Steaua Bucureşti SA.

Clubul de fotbal deţinut de Gigi Becali a fost acţionat în instanţă în 2011 de Clubul Sportiv al Armatei "Steaua" Bucureşti, care a cerut anularea mărcii înregistrate de cel dintâi.

Tribunalul Bucureşti a respins această cerere, în 17 aprilie 2012, decizie menţinută de Curtea de Apel Bucureşti, în 20 decembrie 2013.

ICCJ a pronunţat miercuri o decizie finală în acest proces, dând câştig de cauză Clubului Sportiv al Armatei. Acesta a fost reprezentat de firma de avocatură Milcev Burbea, specializată în litigii pe proprietate intelectuală.

Printre pârâţii din dosar a fost şi producătorul de vinuri SC Ostrovit SA. Instanţa supremă a decis şi anularea contractului de licenţă încheiat de această societate cu clubul de fotbal, în 2011, pentru folosirea mărcii Steaua pe eticheta unor produse.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici