Lăcătuş: Trebuie să ne respectăm blazonul şi să ne calificăm

Antrenorul FC Steaua, Marius Lăcătuş, a declarat, vineri, că Sportul Studenţesc, adversara din 16-imile Cupei României, este o echipă bună, dar că echipa sa trebuie să îşi respecte blazonul şi să se califice în optimile competiţiei.

13 afișări
Imaginea articolului Lăcătuş: Trebuie să ne respectăm blazonul şi să ne calificăm

Lăcătuş: Trebuie să ne respectăm blazonul şi să ne calificăm (Imagine: Mediafax Foto)

"Sportul este o echipă bună şi un adversar pe care îl respectăm, chiar dacă acum este în Liga a II-a. Cupa României este, însă, un trofeu pe care Steaua nu l-a mai cucerit de ani buni şi sperăm să îl punem în vitrină în acest an. Trebuie să ne respectăm blazonul şi sperăm să ne calificăm în optimi", a spus Marius Lăcătuş citat de steauafc.com.

Meciurile din şaisprezecimi se desfăşoară în sistem eliminatoriu într-o singură manşă, pe stadioanele echipelor de ligi inferioare.

Jocurile din şaisprezecimile de finală vor avea loc în 15 şi 16 octombrie 2008, cu începere de la ora 14.30, cu excepţia jocurilor televizate.

În caz de egalitate după 90 de minute de joc se vor disputa 2 reprize de prelungiri a câte 15 minute, iar dacã egalitatea se va menţine, se vor executa lovituri de departajare din punctul de pedeapsă pentru stabilirea câştigătoarei.

Vezi aici programul partidelor care vor avea loc în 16-imile Cupei României.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici