Lazio îl va cumpăra definitv pe Ştefan Radu

Cotidianul Il Tempo a scris joi că preşedintele clubului Lazio Roma, Claudio Lotito, a trimis o scrisoare pe adresa clubului Dinamo Bucureşti în care anunţă că îl va cumpăra definitiv pe fundaşul Ştefan Radu, care a fost împrumutat timp de şase luni la gruparea italiană.

20 afișări
Imaginea articolului Lazio îl va cumpăra definitv pe Ştefan Radu

Lazio îl va cumpăra definitv pe Ştefan Radu (Imagine: Mediafax Foto)

"Ştefan Radu va fi sută la sută jucătorul lui Lazio. După o întâlnire cu impresarii Victor şi Giovanni Becali, Lotito s-a hotărât să trimită o scrisoare clubului Dinamo prin care să anunţe că doreşte să-l cumpere definitiv pe Ştefan Radu", a scris sursa citată.

"Deşi termenul limită pentru anunţul păstrării românului este 31 mai, Lazio are termen până la 30 iunie să plătească şi cea de-a doua rată în valoare de 4,2 milioane de euro. Lotito a fost convins de român şi săptămâna viitoare va plăti toţi banii clubului Dinamo", a scris Il Tempo.

Pe de altă parte, preşedintele executiv al FC Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, joi, agenţie MEDIAFAX, că gruparea italiană Lazio şi-a exprimat intenţia de a-l transfera definitiv pe fundaşul Ştefan Radu, împrumutat în iarnă, dar nu a primit încă nicio hârtie oficială pentru perfectarea tranzacţiei.

"Ştiam de dorinţa celor de la Lazio de a-l achiziţiona pe Ştefan Radu definitiv, dar deocamdată n-am primit nimic scris. Ei şi-au exprimat intenţia de a-l transfera definitiv, dar nu a ajuns încă nicio hârtie oficială în acest sens", a declarat Borcea.

Fundaşul Ştefan Radu a fost împrumutat în iarnă de Dinamo la Lazio contra sumei de 1,19 milioane de euro, italienii având drept de cumpărare definitivă în această vară dacă vor achita 4,2 milioane de euro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici