Lobonţ şi-a lansat colecţia de şepci, fesuri şi tricouri Lobby One

Portarul dinamovist Bogdan Lobonţ şi-a lansat, joi, la magazinul clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare, colecţia proprie de şepci, fesuri şi tricouri sub logo-ul "Lobby One", care va avea însă şi o broderie cu semnătura internaţionalului român.

9 afișări
Imaginea articolului Lobonţ şi-a lansat colecţia de şepci, fesuri şi tricouri Lobby One

Lobonţ şi-a lansat colecţia de şepci, fesuri şi tricouri Lobby One

Portarul dinamovist spune că în curând va lansa şi alte articole care vor avea aceeaşi denumire deşi afirmă că nu este o afacere ci doar o pasiune de-a sa.

"Nu se pune problema să fie o afacere, să scot bani din această colecţie de şepci, fesuri şi tricouri. Este o pasiune de a mea şi încerc să fac cât mai multă lume să poarte astfel de şepci, tricouri sau fesuri. Foarte multe cunoştinţe m-au întrebat de unde am achiziţionat căciulile şi şepcile pe care eu le purtam. Atunci am luat această decizie de a lansa această linie, ca să-i fac fericiţi pe fanii mei. Pentru început am realizat doar trei articole dar pas cu pas sper să realizăm cât mai multe produse. În mare parte acestea se aseamănă foarte mult cu ceea ce purtam eu înainte. Nu sunt un creator de modă, meseria mea este de fotbalist şi încerc să o fac cât mai bine posibil. Asta am făcut-o doar la cererea fanilor. Aceste articole se vor găsi la magazinul clubului şi pe site-ul meu de unde pot fi cumpărate on-line", a declarat Lobonţ.

O şapcă sau un fes "Lobby One" va putea fi achiziţionat cu 36 de lei, în timp ce un tricou aceeaşi marcă costă 130 de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici