Prima pagină » Sport » LPF: Ianis Zicu, antrenorul rundei și jucători de la opt formații în echipa ideală a etapei 3 din Superligă

LPF: Ianis Zicu, antrenorul rundei și jucători de la opt formații în echipa ideală a etapei 3 din Superligă

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat marți echipa ideală a etapei a treia din Superligă, în care se regăsesc jucători de la opt formații, în frunte cu Farul, FC Argeș, FC Botoșani și UTA Arad, care au câte doi reprezentanți.
LPF: Ianis Zicu, antrenorul rundei și jucători de la opt formații în echipa ideală a etapei 3 din Superligă
Sursa foto: ALEXANDRU DOBRE / MEDIAFAX FOTO
Petre Apostol
29 iul. 2025, 14:02, Sport

Portarul Cosmin Dur-Bozoancă (Oțelul Galați) a fost desemnat cel mai bun între buturi, grație celor cinci intervenții decisive, două dintre ele fiind catalogate drept „supersave-uri”.

Linia defensivă îi include pe Mark Țuțu (UTA Arad), Yohan Roche (Petrolul), Ionuț Larie (Farul) și Leard Sadriu (FC Argeș), toți remarcați pentru jocul solid, în special Roche, autorul primului său gol în Superligă, și Sadriu, marcator pentru a doua oară la rând.

La mijloc, Alin Roman (UTA) și-a continuat forma excelentă, marcând din nou decisiv, în timp ce Jakub Hromada (FC Rapid) a impresionat prin eficiența paselor (98% reușite) și un gol marcat. Roberto Sierra (FC Argeș) a reușit unul dintre cele mai spectaculoase goluri ale începutului de sezon, iar Sebastian Mailat (FC Botoșani) a revenit în forță cu un gol și o pasă decisivă.

În atac, Assad Al-Hamlawi (Universitatea Craiova) a punctat de două ori în derby-ul contra Universității Cluj, marcând primele sale reușite în Superligă. Andrei Dumiter (FC Botoșani) a fost și el decisiv, cu o dublă în victoria moldovenilor.

Antrenorul etapei a fost desemnat Ianis Zicu (Farul Constanța), care se află la prima experiență ca principal în Superligă, echipa pregătită de acesta punând capăt unei serii impresionante de 26 de meciuri fără înfrângere a FCSB.