- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Lucian Bute va boxa din nou în data de 17 aprilie la Montreal
Campionul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, Lucian Bute, îşi va pune din nou centura în joc în data de 17 aprilie, la Montreal, urmând ca adversarul său să fie stabilit în perioada următoare.
Lucian Bute va boxa din nou în data de 17 aprilie la Montreal (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)
Printre posibilii adversari ai pugilistului român, se numără americanii Kelly Pavlik şi Bernard Hopkins sau columbianul Edison Miranda.
Lucian Bute şi-a păstrat titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, după ce l-a învins prin KO, în repriza a patra, pe mexicanul Librado Andrade, într-un meci disputat la 29 noiembrie, la Quebec.
Bute îşi va afla adversarul în două săptămâni
Campionul mondial la box profesionist Lucian Bute a declarat, miercuri, că în cel mult două săptămâni îşi va afla adversarul pe care îl va întâlni la 17 aprilie, la Montreal.
ULTIMELE ȘTIRI
-
China efectuează cea mai mare restructurare a armatei din ultimul deceniu. Ce înseamnă mișcarea lui Xi Jinping
-
Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor
-
ZF: 10 bănci au dispărut din România în ultimii 12 ani
-
Doi ucraineni au fost ucişi în Germania. Un rus a fost reţinut
"În 8 ianuarie voi pleca în Canada şi voi începe pregătirile pentru meciul din 17 aprilie. Adversarul nu este stabilit încă, dar cel mai probabil va fi ales între Robert Stieglitz, campion mondial în versiunea WBO, Bernard Hopkins sau columbianul Edison Miranda. Cred că în cel mult două săptămâni voi afla adversarul", a spus Bute.
Pugilistul a inaugurat, miercuri, la Galaţi, un teren de fotbal sintetic al unităţii de pompieri din Galaţi, Bute fiind, încă de anul trecut, desemnat "pompier de onoare". "Mi-au spus că sunt un adevărat pompier pentru că bat de sting. Aşa am făcut-o la ultimul meu meci, sper s-o fac şi la următorul", a afirmat Bute.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO