Manchester City e noul lider în Premier League. United şi Newcastle victorii pentru un loc de CL

Manchester City a trecut duminică pe primul loc în clasamentul Premier League pentru prima dată de la jumătatea lunii februarie, după ce a învins duminică după-amiază pe Fulham. Man United şi Newcastle au obţinut victorii în cursa pentru un loc ce duce la participarea în Liga Campionilor.

577 afișări
Imaginea articolului Manchester City e noul lider în Premier League. United şi Newcastle victorii pentru un loc de CL

Manchester City, Facebook

Oamenii lui Pep Guardiola au reuşit să depăşească o echipă dârză a „liliecilor” şi au ajuns la un punct în faţa lui Arsenal, şi cu un meci mai puţin disputat faţă de tunari.

Man City a primit un penalty la doar 90 de secunde după fluierul de start. Centrarea lui Jack Grealish a fost respinsă de Riyad Mahrez şi întâmpinată de Julian Alvarez, care a fost faultat neglijent de Tim Ream. Erling Haaland a transformat, ajungând la un record de 34 de goluri în Premier League în acest sezon.

În minutul 15, Fulham a reuşit să egaleze după ce o minge lungă a lui Andreas Pereira a fost trimisă cu capul de Harry Wilson către Carlos Vinicius, care a şutat din semivoleu pe lângă Ederson.

Vizitatorii au avut apoi două mari ocazii de a reveni la conducere, inclusiv o minge respinsă de portarul Leno în transversală.

Man City a revenit în avantajîn minutul 36, Alvarez marcând după un contraatac rapid, cu un lob peste Leno.

Ilkay Gundogan ar fi putut adăuga un al treilea gol atunci când pasa în adâncime a lui a lui Mahrez a fost respinsă de Leno, ieşit mult în afara careului.

După pauză, Leno a reuşit alte două parade, portarul german parând execuţiile lui Haaland şi Alvarez.

Fulham, cea mai veche echipă de fotbal din Londra, a solicitat penalty, când Ederson s-a ciocnit cu Ruben Dias, însă arbitrul partidei a considerat intervenţia ca fiind corectă.

Gazdele au pus presiune pe Man City în ultimele faze ale meciului, dar nu au reuşit să egaleze, campionii în exerciţiu plecând din vestul Londrei cu toate punctele care le asigură revenirea în fruntea clasamentului.

În aceaşi etapă, de la aceaşi oră, Mancester United a trecut la limită, cu 1-0, pe teren propriu, de Aston Villa, datorită unui gol marcat în minutul 39 de Bruno Fernandes, în timp ce Newcastle s-a impus pe St. James' Park cu 3-1, în confruntarea cu Southampton.

Oaspeţii au condus la pauză, după reuşita lui Armstrong, însă gazdele au făcut o a doua repriză perfectă, Wilson marcând o dublă, intercalată de un autogol al lui Walcott.

Coţofenele sunt pe locul 3, cu 65 de puncte, urmate de diavolii roşii, pe 4, cu 63 de puncte, dar cu un meci mai puţin jucat.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici