Mariana Bitang: Nu am ce să le reproşez fetelor, a fost o perioadă lungă de pauză după JO!

Antrenorul lotului feminin de gimnastică al României, Mariana Bitang, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că nu le poate reproşa nimic Larisei Iordache şi Dianei Bulimar, care au cucerit şase medalii la CE de la Moscova.

323 afișări
Imaginea articolului Mariana Bitang: Nu am ce să le reproşez fetelor, a fost o perioadă lungă de pauză după JO!

Mariana Bitang (Imagine: Andreea Balaurea/Mediafax Foto)

"Întotdeauna prima competiţie după Jocurile Olimpice este mai dificilă, pentru că perioada de pauză e mai mare, se schimbă codul de punctaj, revenirea e mai grea. Noi am pierdut şi mai mult, pentru că din echipa de la Londra nu mai sunt aceleaşi fete. Referitor la Europenele de la Moscova, nu am ce să le reproşez fetelor noastre, chiar dacă au mai fost mici greşeli, ele şi-au făcut treaba. În fiecare finală în care au participat au luat medalii, cu excepţia Dianei Bulimar la individual-compus, în care a venit pe locul patru. Dar şi acesta e un rezultat bun, ea nu putea face sărituri până acum, era prea mică. Europenele au fost doar o etapă. Fetele au un bagaj tehnic mai mare şi mai valoros, pe care îl vom prezenta la Mondiale şi sper să scăpăm de blestemul acesta al medaliilor de argint", a declarat Mariana Bitang, pentru MEDIAFAX.

Ea a fost nevoită să rămână la Bucureşti, din cauza unei răceli puternice, care a ţintuit-o la pat şi a necesitat inclusiv tratament cu perfuzii.

Delegaţia României a încheiat duminică participarea la CE individuale de la Moscova, cu şapte medalii: patru obţinute de Larisa Iordache (aur la bârnă, argint la individual-compus, sărituri şi sol), două ale Dianei Bulimar (argint la bârnă şi bronz la sol) şi una a lui Flavius Koczi (argint la sărituri).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici