Marica a semnat un contract pe doi ani cu Torku Konyaspor

Atacantul Ciprian Marica, component al echipei lui Cosmin Contra, Getafe, în sezonul 2013/2014, a semnat, duminică, un contract pe doi ani cu gruparea turcă Torku Konyaspor, la care a devenit coechipier cu Gabriel Torje.

132 afișări
Imaginea articolului Marica a semnat un contract pe doi ani cu Torku Konyaspor

Ciprian Marica (Imagine: Silviu Matei/ Mediafax Foto)

Tot duminică, gruparea Konyaspor a prelungit cu un an contractul fotbalistului Djalma Campos, împrumutat de la FC Porto, informează spor3.com.

Cei doi au efectuat vizita medicală înainte de a semna contractele. La ceremonia ce a avut loc la un hotel din Konya au fost prezenţi preşedintele clubului, Ahmet Şan, precum şi mai mulţi oficiali.

"Echipa noastră s-a înţeles cu fotbalistul român Ciprian Andrei Marica pentru doi ani. Astfel ne-am completat linia de atac. Sunt cunoscute performanţele lui Marica la echipele europene. Sperăm că va obţine succese şi la Torku Konyaspor", a declarat Ahmet Şan.

Marica a spus că îl bucură faptul că a ales Konyaspor şi că speră ca echipa să joace în sezonul viitor în cupele europene, adăugând că va face tot ce va putea pentru a se realiza acest obiectiv.

Ciprian Marica s-a deplasat la Konya sâmbătă seară, cu un avion privat, el fiind primit la aeroport de numeroşi suporteri entuziasmaţi. "Am fost primit extraordinar ieri (n.r. - sâmbătă). M-am bucurat mult. Vreau să le mulţumesc suporterilor", a afirmat fotbalistul român, conform Milliyet.

Torku Konyaspor a terminat ediţia 2013/2014 a campionatului Turciei pe locul 11.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici