Fratele jucătorului a confirmat atacul asupra automobilului, dezvăluit de presa italiană. „După meciul cu Inter din Cupa Italiei, când am ieşit din stadion, la plecare, erau 4-5 fani ai Romei care mi-au insultat fratele, însă noi n-am replicat. Unul dintre ei avea un scuter şi a urmărit maşina noastră, iar apoi, la o intersecţie, a venit, alergând, şi a aruncat o bucată de piatră în parbriz”, a declarat Kevin Menez.
El a menţionat că parbrizul vehiculului nu s-a spart, dar a fost distrus. „Am fost şocaţi, eu conduceam. Apoi, tot această persoană, după 4-5 km, a aruncat o piatră spre locul din dreapta, unde era Jeremy. Am fost şocaţi, nu ne-a fost teamă, nu generalizăm, este comportamentul unui imbecil”, a precizat Kevin.
Cei doi fraţi au depus plângere la poliţie, iar Jeremy va avea de acum o escortă a poliţiei de la stadion până acasă. „Oare acest suporter ştia traseul fratelui meu până acasă? Asta mă tot întreb”, a adăugat Kevin.
„După acest incident nu am prea dormit. I-am anunţat pe conducătorii de la AS Roma. Jeremy a ajuns mai târziu la antrenament, iar apoi a discutat cu antrenorul Vincenzo Montella care a vrut să-l liniştească. Însă atunci nimeni nu ştia povestea atacului. Nu a existat nicio altercaţie între Jeremy şi antrenor. Ne-am distrat pe seama informaţiilor apărute”, a declarat Kevin Menez.
Gazzetta dello Sport a scris că între Menez şi Montella a avut loc o altercaţie, la finalul antrenamentului. „Montella vrea să-l protejeze şi în mod normal Jeremy va fi titular sâmbătă, în campionat. Jeremy va demonstra adevărul în teren”, a subliniat Kevin Menez.