Mertens îşi apără titlul la Monastir, după finala cu italiana Paolini

Belgianca Elise Mertens, a doua favorită, a trecut de italianca Jasmine Paolini, cap de serie numărul 1, în finala de duminică, a turneului de tenis de la Monstir (Tunisia) cu 6-3, 6-0, pentru a cuceri pentru al doilea an consecutiv turneul Jasmin Open.

65 afișări
Imaginea articolului Mertens îşi apără titlul la Monastir, după finala cu italiana Paolini

Elise Mertens, Facebook

Pentru Meertens este al optulea titlu de simplu din carieră din circuitul WTA şi primul de când a triumfat în Tunisia, în urmă cu 12 luni.

Mertens nu a pierdut niciun set în al doilea său triumf de la Monastir şi a pierdut doar 16 game-uri în nouă seturi, după ce a revenit de la 5-1, pentru a câştiga cu 7-5 primul set al meciului din primul tur împotriva filipinezei Alexandra Eala, venită din calificări.

Finala, care a durat 70 de minute, a fost o diferită faţă de ultimele trei întâlniri anterioare dintre Mertens şi Paolini, toate disputate în trei seturi.

De data aceasta, Mertens a câştigat ultimele 10 game-uri ale meciului pentru a-i refuza lui Paolini al doilea titlu din carieră.

Italianca a pierdut astfel ultimele trei finale de simplu de când a câştigat primul său titlu în prima sa finală, la Portoroz, în 2021.

Cu toate acestea, Paolini va pleca totuşi de la Monastir cu un trofeu de învingătoare, deoarece ea şi compatrioata Sara Errani au câştigat titlul la dublu, cu o zi mai devreme, sâmbătă.

Ele au revenit de la 6-2, 5-1, obţinând victoria cu 2-6, 7-6(4), [10-6] în faţa japonezei Mai Hontama şi a sârboaicei Natalija Stevanovic pentru a câştiga primul lor titlu ca pereche. Este al 28-lea titlu WTA la dublu din carieră pentru Errani, fostul număr 1 mondial la dublu, primul cu Paolini, şi al doilea pentru Paolini.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici