Michael Schumacher, cetăţean de onoare la Sarajevo

Campionul german al Formulei 1, Michael Schumacher, spitalizat de patru luni după un grav accident de schi, a fost numit, marţi, cetăţean de onoare la Sarajevo, pentru că a ajutat copiii răniţi în timpul războiului din anii '90.

897 afișări
Imaginea articolului Michael Schumacher, cetăţean de onoare la Sarajevo

Michael Schumacher (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Adunarea cantonului Sarajevo a recompensat meritele extraordinare ale lui Michael Schumacher, care a ajutat copiii victime ale războiului de la Sarajaevo şi a contribuit la dezvoltarea principiilor umanităţii între oamenii de naţionalităţi şi confesiuni diferite", se arată în decizia adoptată.

Pilotul s-a dus de două ori la Sarajevo, în 1996 şi 1997, pentru a solicita fonduri pentru îngrijirea copiilor răniţi.

"După războiul din Bosnia, Michael Schumacher a finanţat îngrijirea unor copii care în timpul războiului au avut braţe şi picioare amputate şi a câştigat astfel pentru totdeauna simpatia bosniacilor", a explicat Nedzad Fazlija, un ales local aflat la originea initţiavei.

În 1999, Schumacher a trimis în Bosnia un vehicul echipat special pentru a transporta copii rămaşi cu handicap după exploziile minelor de la finalul războiului.

Aproximativ 1.500 de copii au fost ucişi în asediul de la Sarajevo între aprilie 1992 şi decembrie 1995 şi aproape 15.000 au fost răniţi.

Michael Schumacher, în vârstă de 45 de ani, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul, aflat în faza de revenire progresivă din comă, la spitalul din Grenoble, a fost operat până acum de două ori la cap.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici