Mihaela Buzărnescu a fost eliminată în primul tur al turneului de la San Jose

Mihaela Buzărnescu (58 WTA) a fost eliminată, marţi, în primul tur al turneului de la San Jose (Statele Unite ale Americii), după ce a pierdut contra rusoaicei Daria Kasatkina (40 WTA), scor 2-6, 2-6.

109 afișări
Imaginea articolului Mihaela Buzărnescu a fost eliminată în primul tur al turneului de la San Jose

Mihaela Buzărnescu a fost eliminată în primul tur al turneului de la San Jose

Sportiva din Rusia s-a impus fără emoţii în partida contra lui Buzărnescu, câştigând de cinci ori pe serviciul adversarei. Partida s-a încheiat după o oră şi trei minute.

Astfel, Mihaela Buzărnescu a fost eliminată încă din primul tur al întrecerii pe care anul trecut a câştigat-o. Titlul de la San Jose, din 2018, este singurul din palmaresul tenismenei de 31 de ani.

În urma acestei înfrângeri, Mihaela Buzărnescu va pierde 469 de puncte şi va avea parte de o cădere dramatică în clasamentul WTA. În ierarhia neoficială, actualizată marţi, Mihaela Buzărnescu a coborât 66 de poziţii şi se află pe locul 124 WTA.

În 2019, Mihaela Buzănescu a obţinut nouă victorii şi a pierdut 22 de partide.

În turul secund, Daria Kasatkina o va înfrunta pe principala favorită la câştigarea turneului, ucraineanca Elina Svitolina (7 WTA).

Turneul Premier de la San Jose, dotat cu premii totale în valoare de 799.000 de dolari, se desfăşoară în perioada 30 iulie - 5 august.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici