Mihai Stoica: Nu mă aşteptam ca Timişoara să facă atâta risipă de efort

Managerul general al clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a declarat, sâmbătă, că nu se aştepta ca formaţia FC Timişoara să facă atâta risipă de efort în partida pe care cele două echipe au încheiat-o la egalitate, scor 0-0, în etapa a IV-a a Ligii I.

13 afișări
Imaginea articolului Mihai Stoica: Nu mă aşteptam ca Timişoara să facă atâta risipă de efort

Mihai Stoica: Nu mă aşteptam ca Timişoara să facă atâta risipă de efort (Imagine: Cosmin Dan/Mediafax Foto)

"Timişoara are patru jucători de Champions League, ca să nu mai zic de Pantilimon, că oricum nu i-am pus mari probleme şi, credeţi-mă, că ştiu ce înseamnă această competiţie. Este vorba de Bourceanu, fraţii Karamyan şi Gigel Bucur. Când ai un asemenea adversar şi reuşeşti un rezultat de egalitate, chiar şi pe teren propriu, trebuie să fii mulţumit. Nu mă aşteptam ca Timişoara să facă atâta risipă de efort după ce a jucat şi marţi. Timişoara a meritat cel puţin un punct astăzi. Mi sa părut că au fost mai buni decât noi", a spus Mihai Stoica, la GSP TV.

Unirea Urziceni a remizat, sâmbătă, scor 0-0, în faţa formaţiei FC Timişoara, într-o partidă disputată pe teren propriu, contând pentru etapa a IV-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici