Mijatovici: Mutu este una dintre "ţintele" clubului Real Madrid

Directorul general al clubului Real Madrid, Predrag Mijatovici, a confirmat faptul că gruparea campioană a Spaniei este interesată de serviciile atacantului Adrian Mutu, de la AC Fiorentina, dar şi de Vucinici şi Amantino Mancini, de la AS Roma.

1 afișare
Imaginea articolului Mijatovici: Mutu este una dintre "ţintele" clubului Real Madrid

Mijatovici: Mutu este una dintre "ţintele" clubului Real Madrid

"Bineînţeles că urmărim în mod special campionatul italian şi într-adevăr printre fotbaliştii care ne interesează sunt Mutu, Vucinici şi Mancini. Sunt trei jucători foarte importanţi, de mare calitate şi îi urmărim la fel ca pe alţi jucători din Il Calcio", a spus Mijatovici pentru Gazzetta dello Sport, citată de Marca.

Pe de altă parte, agenţia France Presse notează că gruparea spaniolă este interesată şi de atacantul chilian Carlos Villanueva, în vârstă de 21 de ani, considerat de specialişti ca fiind unul dintre cei mai buni fotbalişti din ţara sa. Informaţia a fost furnizată de Valentin Cantergiani, preşedintele clubului Audax Italian, unde este legitimat Villanueva. "Real achiziţionează talente. Nu va juca imediat la Real, dar va avea la un moment dat această şansă", a spus Cantergiani, care a asigurat că a discutat cu reprezentanţi de la Real Madrid în ultimele zile.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici