Mită în fotbal pentru a ajunge în Liga 1. Reprezentanţi ai echipei din Arad, trimişi în judecată de DNA

  • Doi reprezentanţi ai unui club de fotbal din Arad au fost trimişi în judecată de procurorii DNA pentru că ar fi promis sume de bani jucătorilor unei echipe de fotbal din Brăila.
  • Miza acestor demersuri era ca echipa din Arad să promoveze în Liga I, potrivit DNA.
  • Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava.
563 afișări
Imaginea articolului Mită în fotbal pentru a ajunge în Liga 1. Reprezentanţi ai echipei din Arad, trimişi în judecată de DNA

Mită în fotbal pentru a ajunge în Liga 1. Reprezentanţi ai echipei din Arad, trimişi în judecată de DNA

Procurorii DNA au trimis în judecată, în stare de libertate, două persoane fizice, reprezentanţi ai clubului de fotbal UTA Arad, acuzaţi de mai multe infracţiuni de dare de mită, precum şi un complice al lor.

În rechizitoriu, procurorii susţin că în cursul lunii mai 2017, cei doi reprezentanţi ai clubului de fotbal din Arad, prin intermediul complicelui, ar fi promis suma de 70.000 lei jucătorilor din cadrul unei echipe de fotbal din Suceava pentru ca aceştia să câştige meciul pe care îl aveau de jucat cu o echipă de fotbal rivală din Sfântu Gheorghe

În acea perioadă, cei doi reprezentanţi ai clubului, prin intermediul unui intermediar, au promis 80.000 lei sau 40.000 lei, jucătorilor de la o echipă din Brăila, pentru ca aceştia să câştige ori să termine la egalitate meciul pe care îl aveau de jucat cu aceeaşi echipă de fotbal rivală.

Miza acestor demersuri era ca echipa din Arad pe care cei doi inculpaţi o reprezentau să promoveze în Liga 1. În acelaşi context şi pentru acelaşi motiv, cei doi inculpaţi ar fi remis unui arbitru (martor în cauză) suma de 13.500 lei prin intermediul persoanei fizice ce a fost complice şi care a fost trimisă în judecată alături de cei doi coautori”, spun procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Suceava.

Anterior, procurorii anticorupţie au încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu o persoană, în sarcina căreia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de complicitate la dare de mită.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici