Mitchell Creek a fost principalul marcator al rundei, înscriind 33 de puncte în meciul echipei sale împotriva Dubai Basketball.
Partida disputată sâmbătă, la BT Arena, din Cluj-Napoca, s-a încheiat cu victoria echipei din Dubai, care evoluează și în Euroligă, scor 110-93.
Creek a jucat 33 de minute, reușind, pe lângă cele 33 de puncte, și 9 recuperări și 4 intercepții, fiind liderul campioanei României.
Mitchell Creek este al nouălea în clasamentul marcatorilor din Liga Adriatică, după 15 etape. Australianul are o medie de 17.14 puncte pe meci.
În privința celorlalte capitole statistice din runda a 15-a, și Dubai a avut un jucător în topul performerilor.
McKinley Wright a fost lider la pase decisive, cu 8 assisturi, la egalitate cu Igor Drobnjak (Spartak Office Shoes) și Matic Rebec (SC Derby)
Cel mai bun la recuperări a fost Lovro Mazalin (Zadar), strângând 13 recuperări în confruntarea cu Steaua Roșie Belgrad.
Cel mai bun la intercepții a fost Lovre Runjić (Vienna). Acesta a reușit 4 intercepții în meciul cu Spartak.
U-BT Cluj-Napoca ocupă locul 3 în clasamentul Grupei A, cu 9 victorii și 5 înfrângeri. Este devansată doar de Dubai (13-0) și Partizan Belgrad (12-1), ambele echipe de Euroligă. Clujenii sunt deja calificați în Top 8.