Mitu s-a calificat în optimile de finală ale turneului la Istanbul, iar Dulgheru a fost eliminată

Andreea Mitu, locul 113 mondial, a câştigat în manşa inaugurală a turneului de la Istanbul, în două seturi, scor 7-5, 6-4, partida cu Yanina Wickmayer, a doua favorită la competiţia din Turcia, la care Alexandra Dulgheru a fost eliminată, în primul tur, de Kateryna Kozlova, scor 6-7, 7-6, 6-1.

233 afișări
Imaginea articolului Mitu s-a calificat în optimile de finală ale turneului la Istanbul, iar Dulgheru a fost eliminată

Mitu s-a calificat în optimile de finală ale turneului la Istanbul, iar Dulgheru a fost eliminată (Imagine: Andreea Alexandru/ Arhiva Mediafax Foto)

Andreea Mitu a produs surpriza în primul tur al turneului de la Istanbul. Jucătoarea din România a avut nevoie de un singur break în primul set, pentru a se impune cu 7-5. Mitu a evoluat cu aceeaşi siguranţă şi în manşa secundă şi a avut şansă să închidă meciul la 5-2, însă şi-a cedat serviciul. Cu toate acestea, românca n-a cedat şi şi-a adjudecat actul cu 6-4. Andreea Mitu, locul 113 WTA va evolua, în optimile de finală, cu jucătoarea din Elveţia, Stephanie Voegele.

Alexandra Dulgheru, locul 95 în clasamentul mondial, a început slab meciul cu Kateryna Kozlova, care s-a desprins la 5-0 în primul set, însă româncă a reuşit o revenire incredibilă şi a trimis manşa în tiebreak, pe care l-a câştigat la 4. Setul secund s-a decis tot în prelungiri, însă, de această dată, sportiva din Ucraina a greşit mai puţin şi s-a impus cu 7-3. Alexandra Dulgheru a cedat complet iniţiativa în manşa decisivă, iar partida s-a încheiat cu 6-7, 7-6, 6-1 pentru Kateryna Kozlova, număul 129 WTA, care va evolua în următorul tur cu învingătoarea dintre Kirsten Flipkens şi Dona Vekic.

În optimile turneului de la Istanbul, mai este calificată şi Sorana Cîrstea, care va juca, cu sportiva din Turcia, Cagla Buyukakcay, locul 118 mondial.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici