Morariu solicită convocarea unei întâlniri pentru redresarea sportului românesc

Preşedintele COSR, Octavian Morariu, a trimis joi, în scris, primului ministru Călin Popescu Tăriceanu, o solicitare de a convoca o întâlnire la nivelul Executivului "în vederea găsirii şi examinării unor soluţii şi metode de redresare şi relansare a sportului românesc".

15 afișări
Imaginea articolului Morariu solicită convocarea unei întâlniri pentru redresarea sportului românesc

Morariu solicită convocarea unei întâlniri pentru redresarea sportului românesc (Imagine: Mediafax Foto)

"În solicitarea sa, Octavian Morariu a sugerat prezenţa la această întâlnire, pe lângă preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Sport, a şefului Cancelariei Primului Ministru, dar şi a următorilor miniştri din actualul Guvern al României: ministrul Educaţiei şi Cercetării, ministrul Sănătăţii Publice, ministrul Economiei şi Finanţelor, ministrul Apărării, ministrul Internelor şi Reformei Administrative", se menţionează într-un comunicat al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Doar cinci dintre cele 19 participări ale României la Jocurile Olimpice de vară au fost mai slabe ca număr total de medalii decât JO de la Beijing, competiţie la care delegaţia română a obţinut opt medalii, dintre care patru de aur, una de argint şi trei de bronz.

Medaliile de aur ale României la Beijing au fost aduse de judoka Alina Dumitru la categoria 48 kg, de canotoarele Georgeta Andrunache şi Viorica Susanu la dublu rame fără cârmaci, de Constantina Diţă Tomescu la maraton şi de Sandra Izbaşa la sol, cea de argint de Ana Maria Brânză la spadă, iar cele de bronz de echipa feminină de gimnastică, de sabrerul Mihai Covaliu şi de echipajul feminin de 8+1 la canotaj.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici