Nelson Piquet jr.: Briatore mi-a transformat viaţa în coşmar

Pilotul de Formula 1 Nelson Piquet jr., care a scăpat nepedepsit în scandalul Marelui Premiu al statului Singapore 2008, a declarat că regretă amar gestul său de atunci şi l-a acuzat pe Flavio Briatore că i-a transformat viaţa în coşmar.

21 afișări
Imaginea articolului Nelson Piquet jr.: Briatore mi-a transformat viaţa în coşmar

Nelson Piquet jr.: Briatore mi-a transformat viaţa în coşmar (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Regret amar că am executat ordinele pe care le-am primit atunci. Aş fi vrut să nu fi făcut niciodată asta. Situaţia mea la Renault s-a transformat în coşmar. Caracterul adevărat al lui Briatore, cunoscut până atunci doar de cei cu care mai lucrase în trecut, a ieşit acum la lumină", a declarat, pe site-ul său de internet, tânărul pilot, care a provocat voluntar un accident la Singapore, la ordinul managerului său, Flavio Briatore.

Pilotul brazilian s-a scuzat, motivând că, la momentul cursei din Singapore, viitorul său era în mâinile lui Briatore şi nu a putut refuza planul propus de acesta: "Domnul Briatore era managerul meu şi patronul echipei. Viitorul meu era în mâinile sale. La momentul Marelui Premiu de la Singapore, m-a izolat şi m-a dus în punctul cel mai de jos pe care l-am atins în viaţa mea. Acum, nu-mi vine să cred că am acceptat planul său, dar, la momentul respectiv, simţeam că nu mă aflu în situaţia de a refuza. Sunt conştient că trebuie să-mi reiau cariera de la zero. Nu mă aştept ca lumea să uite sau să ierte, dar, cel puţin, acum se poate trage o concluzie asupra a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat".

Italianul Flavio Briatore a fost suspendat pe viaţă din toate competiţiile automobilistice.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici