Nicolae Forminte, mulţumit de evoluţia gimnastelor românce

Antrenorul lotului feminin de gimnastică al României, Nicolae Forminte, a declarat, vineri, după finala de la individual compus, că este mulţumit de evoluţia sportivelor sale Steliana Nistor şi Sandra Izbaşa, clasate pe locul cinci, respectiv pe opt la Jocurile Olimpice de la Beijing.

20 afișări
Imaginea articolului Nicolae Forminte, mulţumit de evoluţia gimnastelor românce

Nicolae Forminte, mulţumit de evoluţia gimnastelor românce (Imagine: Mediafax Foto)

"Fetele au avut o comportare corectă. Atât putem. Mai mult nu puteam face. Sandra a făcut maximum posibil. Atâta poate în acest moment la paralele. Steliana, cu problemele ei de sănătate, a crescut valoric. Este cel mai bun concurs pe care l-a făcut Stela de când a venit la Beijing. Finala de la individual compus nu are nicio legătură cu finalele pe aparate. Una peste alta este bună", a spus Nicolae Forminte, care a încurajat-o pe Nistor, spunându-i că nu are motive să fie tristă, transmite trimisul MEDIAFAX.

Steliana Nistor a explicat de ce notele de plecare ale exerciţiilor sale au fost mai scăzute decât ale gimnastelor clasate pe podium.

"Nu am putut să mă antrenez din cauza problemelor de sănătate. Dacă nu aş fi avut aceste probleme, aş fi făcut exerciţii cu grad de dificultate mai mare. Pentru că am avut probleme de sănătate, mi-am pregătit de acasă nişte exerciţii cu grad de dificultate mai mic. Este mai bine să ieşi pe locul cinci, decât pe patru, să ratezi de puţin podiumul. Dacă ieşeam pe patru, aş fi fost mai demoralizată. Înainte de concurs speram totuşi la locul trei", a afirmat sportiva română.

În finalele pe aparate Sandra Izbaşa s-a calificat la sol cu a doua notă, 15.475.

Steliana Nistor va reprezenta România în finala la paralele, după ce s-a calificat cu a patra notă 15.975.

Gabriela Drăgoi va evolua în finala de la paralele, după ce a avut nota 15,450.

Nicio sportivă din România nu s-a calificat în finala de la sărituri.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici