Nouă jucători de la Farul, puşi pe lista de transferuri

Oficialii clubului Farul Constanţa au avut, sâmbătă, o întrevedere cu lotul condus de Ion Marin, în care au anunţat că nouă jucători ai echipei constănţene au fost puşi pe lista de transferări.

59 afișări
Imaginea articolului Nouă jucători de la Farul, puşi pe lista de transferuri

Nouă jucători de la Farul, puşi pe lista de transferuri

Lista celor nouă jucători care au fost puşi pe lista de transferuri, în această perioadă de mercato de iarnă, îi cuprinde pe următorii fotbalişti: Farmache, Maxim, Nae, Gosici, Cruceru, Vlas, Schiopu, Tibor Moldovan şi Florin Neaga.

Director executiv al FC Farul, Dan Pâra, a precizat că pe această lista mai pot apărea unele modificări până marţi când, într-o conferinţă de presă, vor fi anunţaţi jucătorii de care echipa constănţeană se va despărţi în această iarnă. "Jucătorii au fost chemaţi azi (n.r. - sâmbătă) la club, unde li s-a comunicat că îşi pot căuta o altă echipă. Trebuia făcut ceva. Până acum s-au schimbat antrenorii, acum am luat-o invers şi încercăm să schimbăm jucătorii. Mai pot apărea modificări, lista aceasta nu este bătută în cuie. Marţi va avea loc o conferinţă de presă la care vom dezvălui jucătorii la care von renunţa", a menţionat oficialul clubului Farul.

Fundaşul Florin Maxim a declarat că a luat la cunoştinţă decizia clubului şi va aştepta până la terminarea ultimului meci din acest tur pentru a căuta o echipă la care să evolueze: "Ni s-a comunicat că se fac restructurări şi că nu mai au nevoie de noi. Probabil vor să întinerească lotul, nu ştiu exact cauza, sau vor să ia ceva bani pe noi. Unora dintre noi ni s-a comunicat că există echipe pentru care se discută. Voi aştepta ca şi celelate cluburi să intre în vacanţă şi abia apoi voi căuta o altă formaţie. La Farul nu sunt probleme cu banii, domnul Bosânceanu s-a achitat mereu la timp cu datoriile faţă de noi jucătorii".

Formaţia Farul Constanţa a câştigat, vineri, pe teren propriu, scor 1-0, partida disputată împotriva echipei CS Otopeni, în ultima etapă a turului Ligii I, şi a terminat cu un total de 19 puncte acestă prima parte a campionatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici