Prima pagină » Sport » O femeie care a încercat să-l șantajeze pe fotbalistul Son Heung-min, condamnată la închisoare

O femeie care a încercat să-l șantajeze pe fotbalistul Son Heung-min, condamnată la închisoare

O femeie care a încercat să-l șantajeze pe fotbalistul sud-coreean Son Heung-min, fostul căpitan de la Tottenham, folosind pretenții legate de o presupusă sarcină, a fost condamnată la închisoare luni, împreună cu fostul ei iubit.
O femeie care a încercat să-l șantajeze pe fotbalistul Son Heung-min, condamnată la închisoare
21 May 2025, Spain, Bilbao: Tottenham Hotspur's Son Heung-Min warms up prior to the start of the UEFA Europa League final soccer match between Tottenham Hotspur and Manchester United at the Estadio de San Mames. Photo: Andrew Milligan/PA Wire/dpa
Petre Apostol
08 dec. 2025, 11:17, Sport

Femeia a fost acuzată de șantaj și tentativă de șantaj, după ce a încercat să obțină de la Son Heung-min, jucător în prezent al echipei Los Angeles FC, aproximativ 300 de milioane de won (circa 204.000 dolari) în iunie 2024.

Femeia, în vârstă de 20 de ani, cu numele de familie Yang, a primit o pedeapsă de patru ani de închisoare, iar fostul ei iubit, în vârstă de 40 de ani, cu numele de familie Yong, a fost condamnat la doi ani de detenție, potrivit Curții Districtului Central din Seoul, citate de agenția sud-coreeană Yonhap.

Femeia i-a trimis fotbalistului o imagine cu o ecografie și l-a amenințat că va face publică presupusa sarcină. Inițial, Yang îl vizase pe un alt bărbat, dar acesta nu a răspuns presiunilor sale, motiv pentru care s-a îndreptat către Son Heung-min.

Între martie și mai 2025, Yang și Yong au încercat împreună să obțină încă 70 de milioane de won prin amenințarea că vor dezvălui familiei și presei presupusa sarcină și avortul ulterior. Yong a fost acuzat de tentativă de șantaj.

Instanța a subliniat că Yang nu a confirmat niciodată cui aparținea copilul și că Son Heung-min, fiind o celebritate, era vulnerabil în fața unui astfel de șantaj. Judecătorii au mai menționat că fotbalistul a suferit „daune psihologice considerabile” ca urmare a faptelor.