Ogăraru a venit la Bucureşti pentru a negocia cu Steaua

Fundaşul echipei Ajax Amsterdam, George Ogăraru, a sosit la Bucureşti, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru a negocia cu finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, condiţiile revenirii sale la formaţia din Bulevardul Ghencea.

14 afișări
Imaginea articolului Ogăraru a venit la Bucureşti pentru a negocia cu Steaua

Ogăraru a venit la Bucureşti pentru a negocia cu Steaua (Imagine: Mediafax Foto)

"Vreau să joc la fel de bine pe cât am fost de apreciat. Steaua? Într-un fel mă aşteptam, dar nu mă aşteptam să se întâmple aşa repede. De când am plecat eu nu s-a mai câştigat campionatul. În Liga Campionilor e foarte greu, dar Steaua are experienţă şi orice este posibil", a spus Ogăraru.

Fundaşul George Ogăraru a mai evoluat la Steaua până în vara anului 2006, când a fost cedat la Ajax pentru 3,3 milioane de euro.

Becali: Ogăraru nu a semnat, încă se negociază

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a declarat, sâmbătă, la reşedinţa din Aleea Alexandru, că transferul fotbalistului George Ogăraru la gruparea "roş-albastră" nu a fost finalizat, dar încă se negociază cu oficialii clubului Ajax Amsterdam, cu care jucătorul are contract.

"Deocamdată Ogăraru nu a semnat nimic. Se negociază cu clubul lui. Nu se ştie încă ce va fi. A fost vorba să-i dea drumul liber, acum nu-i mai dau drumul liber, ci împrumut, să plătim o sumă de transfer, iar salariul o să il dea ei. Noi o să dăm o sumă de transfer şi încă se negociază", a spus Becali.

În privinţa lui Antonio Semedo, Becali a precizat că va discuta, duminică, atunci când va sosi şi impresarul jucătorului. "Am negociat cu CFR şi s-a ajuns la 950.000 de euro plus TVA, rămâne acum să mă înţeleg cu jucătorul. Duminică vine impresarul lui şi vedem. Se va rezolva transferul numai dacă se ţin de cuvânt cei de la CFR, ce o vrea Dumnezeu", a menţionat finanţatorul stelist.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici