Organizaţia umanitară Oxfam a câştigat 128.385 de euro datorită victoriei lui Federer la Wimbledon

A şaptea victorie a elveţianului Roger Federer de duminică la Wimbledon a permis organizaţiei umanitare Oxfam să câştige 128.385 de euro, sumă rezultată după un pariu pus de un jucător care între timp a decedat.

278 afișări
Imaginea articolului Organizaţia umanitară Oxfam a câştigat 128.385 de euro datorită victoriei lui Federer la Wimbledon

Roger Federer (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Nick Newlife mizase 1.250 de lire sterline (1.576 euro) la cotă 66 la 1 că elveţianul va câştiga de şapte ori turneul de la Wimbledon.

Însă acest locuitor din Oxford, unde are sediul Oxfam, a murit în 2009, lăsându-şi bunurile, inclusiv pariul, organizaţiei care poate încasa acum 101.840 de lire sterline (128.385 euro).

"Timp de două săptămâni, toată lumea de la Oxfam a urmărit evoluţiile lui Federer. Adevăratul erou este Nick Newlife pentru cadoul generos şi incredibilul pariu", a declarat Andrew Barton, responsabil pentru relaţiile comerciale la Oxfam, care a precizat că această sumă va permite ca 10.000 de familii să primească mâncare timp de o lună.

Tenismanul elveţian Roger Federer a câştigat, duminică, pentru a şaptea oară turneul de la Wimbledon, învingându-l în finală pe britanicul Andy Murray, scor 4-6, 7-5, 6-3, 6-4, succes ce îl readuce pe primul loc în clasamentul ATP.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici