Patronul Formulei 1 preferă regimurile totalitare şi îl laudă pe Hitler

Proprietarul drepturilor comerciale ale Formulei 1, Bernie Ecclestone, a declarat într-un interviu acordat cotidianului The Times că preferă regimurile totalitare şi l-a lăudat pe Adolf Hitler pentru capacitatea sa de a rezolva treburile.

13 afișări
Imaginea articolului Patronul Formulei 1 preferă regimurile totalitare şi îl laudă pe Hitler

Patronul Formulei 1 preferă regimurile totalitare şi îl laudă pe Hitler (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"În multe privinţe, în afara faptului că Hitler s-a lăsat purtat de val şi convins să facă lucruri pe care nu ştiu dacă le dorea sau nu, el putea comanda foarte mulţi oameni, era capabil să rezolve lucruri. Nu a fost un dictator", a spus Ecclestone.

El a subliniat că democraţia nu este benefică: "Democraţia nu a făcut prea mult bine multor ţări, inclusiv Marii Britanii".

Bernie Ecclestone consideră că Saddam Hussein era singurul care putea să ţină sub control Irakul. "Am făcut o mare greşeală când am susţinut ideea înlăturării lui Saddam Hussein. El era singurul care putea controla acea ţară. Intervenim în alte ţări şi nu avem nicio idee despre mentalitatea lor. Americanii probabil au crezut că Bosnia este un oraş din Miami. Oamenii mor de foame în Africa şi noi nu facem nimic acolo, dar ne implicăm în lucruri pe care ar trebui să le lăsăm aşa cum sunt", a explicat Ecclestone.

Patronul F1 a precizat că preferă liderii puternici. "Margaret Thatcher a luat decizii bune şi a rezolvat treburi. Ea a fost cea care a construit, încet-încet, această ţară. Acum iar am devenit delăsători. Tipii ăştia, Gordon şi Tony, încearcă să se facă plăcuţi de toată lumea. Max (n.r. - Max Mosley, preşedintele Federaţiei Internaţionale de Automobilism) ar face o treabă grozavă. El este un bun lider. Nu cred că trecutul său va fi o problemă", a declarat Ecclestone.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici