Pavel Vrba va prelua funcţia de selecţioner al naţionalei Cehiei

Antrenorul Pavel Vrba va prelua din luna ianuarie funcţia de selecţioner al naţionalei Cehiei, după ce a apelat la clauza de eliberare pe care o avea cu formaţia campioană a Cehiei, Viktoria Plzen, a anunţat luni, Miroslav Pelta, preşedintele Federaţiei Cehe de Fotbal, citat de AFP.

36 afișări
Imaginea articolului Pavel Vrba va prelua funcţia de selecţioner al naţionalei Cehiei

Pavel Vrba (Imagine: Arhiva Mediafax Foto / AFP)

"Îmi face plăcere să vă anunţ că Pavel Vrba va începe munca la echipa naţională de la 1 ianuarie 2014. El va conduce reprezentativa Cehiei în preliminariile Campionatului European din 2016", a declarat Pelta pe site-ul oficial al Federaţiei Cehe de Fotbal.

Vrba, în vârstă de 49 de ani, se află la Viktoria Plzen din 2008 şi a reuşit să câştige două titluri de campion (2011, 2013).

Formaţia cehiei este pregătită din septembrie de Josef Pesice, care asigură interimatul după demiterea lui Michal Bilek, care a ratat calificarea la turneul final al Cupei Mondiale din 2014.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici