Penescu: La FIFA nu ai nicio şansă dacă nu ai pe cineva acolo care să judece corect

Patronul FC Argeş, Cornel Penescu, a declarat, joi, că îi pare rău pentru ce se întâmplă la FC Timişoara, echipă penalizată cu 6 puncte, şi l-a avertizat pe preşedintele bănăţenilor Marian Iancu că nu are "nicio şansă" să schimbe decizia FIFA, care a decis depunctarea în urma cazului palmaresului.

10 afișări
Imaginea articolului Penescu: La FIFA nu ai nicio şansă dacă nu ai pe cineva acolo care să judece corect

Penescu: La FIFA nu ai nicio şansă dacă nu ai pe cineva acolo care să judece corect (Imagine: Mediafax Foto)

"Îmi pare rău de cele întâmplate echipei de la Timişoara. Nu cred că Marian Iancu şi echipa lui meritau o astfel de decizie. Poate că şi el a greşit. Cu FIFA nu te joci în astfel de cazuri. Eu am experienţa cu Giannini, căruia i s-a dat câştig de cauză cu toate că nu avea dreptate. Dacă nu ai pe cineva acolo, la FIFA, cineva care nu să te ajute, dar să judece corect după expunerea litigiului, nu ai nicio şansă. Aşa a fost şi cu mine, aşa este şi cu Marian Iancu", a spus Penescu.

Giuseppe Giannini, fost antrenor la FC Argeş în sezonul 2006/2007, a fost înlocuit la conducerea tehnică după primele zece etape de campionat, el reclamând atunci că mai are de primit 100.000 de euro de la gruparea piteşteană. După ce s-au judecat la nivelul instanţelor din fotbalul intern, Giannini a primit câştig de cauză din partea FIFA.

Comitetul Executiv al FRF a decis, joi, punerea în aplicare a deciziei FIFA de penalizare cu şase puncte a echipei FC Timişoara pentru neexecutarea punctului 3 din hotărârea TAS, pronunţată la 25 aprilie 2008, în cazul palmaresului grupării Politehnica.

"Având în vedere adresa FIFA din data de 3 septembrie 2008, SC FC Timişoara SA este sancţionată cu 6 puncte depunctare, ca urmare a neexecutării punctului nr. 3 din Hotărârea TAS, pronunţată la data de 25 aprilie 2008, referitor la interdicţia de a folosi culoarea violet. Punctele vor fi scăzute din punctajul total obţinut până în prezent de SC FC Timişoara SA în sezonul competiţional 2008-2009", se menţionează pe site-ul oficial al FRF.

Punctul trei al hotărârii TAS din 25 aprilie 2008 se referă la schimbarea culorilor clubului de către FC Timişoara, astfel încât acestea să nu mai includă culoarea violet.

Poli Ştiinţa Timişoara, gruparea din Liga I, prezidată de Marian Iancu, şi Poli Timişoara, clubul patronat de omul de afaceri italian Claudio Zambon, care activează acum în Liga a IV-a, îşi dispută de mai mult timp palmaresul şi însemnele Politehnicii Timnişoara, club fondat în 1921.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici