Petre Grigoraş: Steaua are 90% şanse să treacă de Ujpest

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, miercuri, că formaţia Steaua Bucureşti are 90 la sută şanse în dubla cu Ujpest, din turul doi preliminar al Ligii Europa.

23 afișări
Imaginea articolului Petre Grigoraş: Steaua are 90% şanse să treacă de Ujpest

Petre Grigoraş: Steaua are 90% şanse să treacă de Ujpest (Imagine: Mediafax Foto)

"Steaua este favorită certă în dubla cu Ujpest. Sunt convins că Steaua va trece mai departe, dar spun că are 90 la sută şanse, pentru a le da şi ungurilor o şansă. Dacă procentul ar fi sută la sută, atunci ar înseamna că nici nu ar trebui să se mai joace şi Steaua ar trebui treacă direct în turul următor. Aşa ceva nu se poate, dar ţinând cont de valoarea fotbalului maghiar şi de valoarea Stelei, sunt convins că elevii lui Cristiano Bergodi nu vor avea probleme. Le doresc steliştilor să ajungă cât mai departe în această competiţie, lucru pe care îl doresc tuturor echipelor româneşti participante în cupele europene, deoarece acestea fac puncte pentru România şi, de ce nu, poate peste doi ani, vom profita şi noi de aceste puncte. Nu ascund faptul că doresc să fac la Iaşi, în acest sezon, o echipă cu care să atacăm şi noi un loc de cupă europeană în sezonul 2010-2011", a declarat Petre Grigoraş.

Tehnicianul ieşenilor a mai spus că îşi doreşte ca după stagiul de pregătire din Austria să aibă stabilit lotul cu care va aborda noua ediţie de campionat: "Timpul rămas până la începerea campionatului este scurt şi tocmai de aceea sper că în acest cantonament din Austria să am la dispoziţie tot lotul cu care voi aborda noua ediţie de campionat, pentru a putea cristaliza un prim «11». O decizie în privinţa jucătorilor veniţi în probe la noi voi lua la terminarea stagiului de pregătire de la Siegendorf".

Formaţia Poli Iaşi va disputa miercuri, de la ora 19.30, primul meci amical, din cadrul stagiului de pregătire de la Siegendorf, în compania echipei de liga a III-a din AUstria, DSV Leoben.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici