Piţurcă, surprins că Unirea Urziceni este lider în Liga I

Selecţionerul Vicor Piţurcă a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că este surprins de faptul că echipa Unirea Urziceni este pe primul loc în Liga I, însă a subliniat că acest lucru nu înseamnă că ialomiţenii trebuie să aibă automat jucători la naţională.

14 afișări
Imaginea articolului Piţurcă, surprins că Unirea Urziceni este lider în Liga I

Piţurcă, surprins că Unirea Urziceni este lider în Liga I (Imagine: Mediafax Foto)

"Echipa naţională înseamnă altceva. La naţională avem nevoie de jucători valoroşi. Şi la Unirea Urziceni sunt jucători valoroşi, dar naţionala este la alt nivel. S-ar putea ca anul viitor să se regăsească în lotul naţionalei şi fotbalişti de la Unirea. Oricum, nu înseamnă că dacă eşti pe primul loc trebuie să ai automat şi jucători la echipa naţională. Într-un fel mă surprinde că este lider. Unirea dispune de un lot care nu se compară cu cel al Stelei sau al lui Dinamo, dar iată că băieţii de acolo joacă, sunt foarte concentraţi şi prin munca de grup au reuşit să fie pe primul loc", a spus Piţurcă.

Selecţionerul crede că dacă Unirea va reuşi să joace la acelaşi nivel, atunci poate câştiga campionatul. "Dacă va reuşi să joace la acelaşi nivel, Unirea poate să câştige şi campionatul. Dacă ar face faţă în Liga Campionilor? Cine ar face faţă din campionatul nostru în Liga Campionilor? Asta este problema? Dacă Unirea câştigă titlul înseamnă că este cea mai bună echipă din România. Iar la nivelul fotbalului românesc ar face faţă în Liga Campionilor", a menţionat selecţionerul.

Piţurcă susţine că pentru Unirea Urziceni ar fi fost greu să ajungă pe primul loc fără antrenorul Dan Petrescu. "Ar fi fost greu pentru Unirea Urziceni să fie unde este fără Dan Petrescu, el este un antrenor foarte bun, care munceşte foarte mult. S-a scris că au luat jucători pe bani puţini, dar eu cred că Unirea a adus crema din campionatul intern. S-au făcut investiţii, patronul lor de acolo este mult peste nivelul celorlaţi şi a făcut foarte multe", a afirmat Piţurcă.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici