Poli Iaşi merge la Timişoara cu două avioane

Preşedintele clubului Poli Iaşi, Cristian Stărică, a declarat că deplasarea echipei la Timişoara, pentru meciul de vineri, din etapa a XIX-a a Ligii I, se va face cu avionul, cu două curse de linie.

18 afișări
Imaginea articolului Poli Iaşi merge la Timişoara cu două avioane

Poli Iaşi merge la Timişoara cu două avioane (Imagine: Liviu Chirică/Mediafax Foto)

"Iniţial, ştiind că trebuie să jucăm sâmbătă, noi am făcut toate demersurile necesare pentru a pleca vineri. În condiţiile în care meciul a fost reprogramat, am încercat să găsim alte soluţii. Având în vedere că nu am reuşit să închiriem un charter, iar la cursele de linie sunt suficiente probleme, am apelat la o soluţie de mijloc. 17 jucători vor pleca mâine (n.r. - joi) dimineaţă, cu o cursă de linie, de la Iaşi, iar un alt fotbalist şi ceilalţi membri ai stafului vor pleca tot mâine dimineaţă, însă din Bacău. La întoarcere, am optat pentru cursa de linie de sâmbătă Timişoara - Bacău, după care jucătorii vor veni cu autocarul până la Iaşi", a spus Cristian Stărică.

Oficialul formaţiei ieşene a mai adăugat că antrenorul Petre Grigoraş a renunţat la bulgarul Peicho Deliminkov: "Jucătorul bulgar Deliminkov nu avea referinţe prea bune şi atunci antrenorul Petre Grigoraş a renunţat să îl mai ţină în probe. Din câte am înţeles, jucătorul a fost anul trecut în probe la Petrolul Ploieşti şi nu a convins".

Antrenorul echipei Poli Iaşi, Petre Grigoraş, a declarat, miercuri, că pentru meciul din deplasare, cu FC Timişoara, nu poate conta pe cinci jucători.

"Avem în continuare probleme de lot. Pentru meciul de la Timişoara nu voi putea conta pe cinci jucători. E vorba de Cristi Munteanu, Ciprian Milea, Ionuţ Bâlbă, Stojan Ignatov şi Mihai Onicaş. Munteanu a fost supus luni unei artroscopii la Bucureşti şi sperăm ca în cel mult o lună jucătorul să revină pe gazon, dacă nu vor apărea complicaţii. Ciprian Milea a reluat pregătirea după operaţia de menisc suferită anul trecut, dar nu este încă apt de joc. Ionuţ Bâlbă nu s-a antrenat nici în această săptămână din cauza problemelor de la gambă. Stojan Ignatov nu este încă refăcut după accidentarea suferită la genunchi, iar Mihai Onicaş este suspendat din cauza cumulului de cartonaşe galbene", a spus Petre Grigoraş.

În schimb, pentru partida de la Timişoara, Petre Grigoraş va putea conta pe Cristian Brăneţ, Cristian Constantin şi Adrian Ilie: "Faţă de meciul cu Rapid, pentru deplasarea de la Timişoara voi putea conta pe Brăneţ, Cristi Constantin şi Adrian Ilie. Primii doi şi-au revenit după accidentările suferite, ultimul nefiind însă la capacitatea fizică maximă. Adrian Ilie, care în prima etapă a returului a trebuit să stea din cauza cumulului de acrtonaşe galbene, poate juca la Timişoara".

Partida FC Timişoara - Poli Iaşi va avea loc vineri, de la ora 20.30, în etapa a XIX-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici