Porumboiu: Evoluţia lui Viera lasă loc de mai interpretări şi nu face cinste campionilor

Patronul FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, sâmbătă, la Sport.ro, că evoluţia din meciul de la Cluj a fundaşului împrumutat de Internaţional Curtea de Argeş de la CFR, Ousmane Viera, a fost una care lasă loc de interpretări şi nu face cinste formaţiei ardelene, noua campioană a României.

16 afișări
Imaginea articolului Porumboiu: Evoluţia lui Viera lasă loc de mai interpretări şi nu face cinste campionilor

Porumboiu: Evoluţia lui Viera lasă loc de mai interpretări şi nu face cinste campionilor (Imagine: Laszlo Raduly/Mediafax Foto)

"Mi-a displăcut astăzi ce am văzut la fundaşul central Viera. Am văzut două faze care sunt de reţinut şi care nu fac onoare competiţiei. I-am felicitat la Craiova, dar nu mai am aceleaşi aprecieri laudative pe care le-am avut după meciul de la Craiova, pentru că am văzut acele faze cu Viera. Una peste alta, au ieşit campioni, bravo lor, au cele mai multe puncte, trebuie să acceptăm asta. Evoluţia lui Viera lasă loc la mari interpretări, ce nu fac cinste celor care sunt campioni astăzi. E jucătorul lor, sub contract cu CFR Cluj şi lasă loc de interpretări. Cele două goluri sunt o mostră de ce nu trebuie să se întâmple cu un jucător împrumutat la altă echipă atunci când cealaltă echipă joacă cu titlul pe masă. Urmăriţi şi alte meciuri şi vedeţi dacă a jucat aşa Viera. Oricum erau campioni, de ce trebuia să dea Viera pe lângă ea sau să se dea la o parte la golul doi", a spus Porumboiu la Sport.ro.

Oficialul vasluian a precizat că Liga I a fost echilibrată datorită anchetelor DNA efectuate în fotbalul intern: "În acest an, echilibrul s-a numit DNA-ul, pentru că le-a fost la foarte mulţi frică de DNA şi mulţi nu s-au expus la soare. Asta a făcut bine", a precizat Porumboiu.

Întrebat cum vede disputa cu CFR Cluj din finala Cupei României, Porumboiu a răspuns: "În finala Cupei, îi leg pe ai mei de mâini, să nu pună vreo mână pe ei, nu-i împingă sau altceva. Dacă vom juca bine, merităm să câştigăm Cupa. În disputele cu noi, au câştigat un singur punct."

Formaţia CFR Cluj a câştigat, pentru a doua oară în istoria sa, titlul de campioană a României, în urma victoriei de sâmbătă, scor 2-1, de pe teren propriu, cu Internaţional Curtea de Argeş, în etapa a XXXIII-a, penultima, a Ligii I. Viera a greşit la ambele goluri ale clujenilor.

CFR Cluj este calificată în finala Cupei României, urmând să-şi dispute trofeul, la 26 mai, la Iaşi, cu FC Vaslui.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici