Preşedintele CNCD: Incidentele de la partida Steaua - Rapid vor ajunge la UEFA

Preşedintele CNCD, Csaba Ferenc Asztalos, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că membrii consiliului nu au analizat încă incidentele de la finalul partidei Steaua - Rapid, scor 1-0, dar a precizat că toate evenimentele cu caracter rasist şi disciminatoriu ajung la UEFA.

504 afișări
Imaginea articolului Preşedintele CNCD: Incidentele de la partida Steaua - Rapid vor ajunge la UEFA

Preşedintele CNCD: Incidentele de la partida Steaua - Rapid vor ajunge la UEFA (Imagine: Gabriel Fluerariu/Mediafax Foto)

"Mă aştept ca FRF şi LPF să ia măsurile care se impun. Noi, la CNCD, încă nu am luat în discuţie în colegiu aceste incidente. Am cunoştinţă despre aceste evenimente, dar oricum noi toate incidentele rasiste şi discriminatorii le sesizăm mai departe la UEFA", a spus preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Ferenc Asztalos.

Contactat de MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat că incitarea la ură rasială constituie contravenţie conform legii 4 şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 la 10.000 de lei. "Conform legii 4 din 2008, la articolul 24, incitarea în public sau prin mass-media constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 3.000 de lei la 10.000 de lei. Noi nu ne-am sesizat însă cu privire la o astfel de faptă. Este problema clubului organizator şi a Ligii Profesioniste de Fotbal, dar conform legii 4, fapta constituie contravenţie", a completat Enache.

Preşedintele executiv Constantin Zotta a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, că FC Rapid va depune un memoriu la Comisia de Disciplină a LPF pentru lovirea mijlocaşului Ovidiu Herea de către un suporter stelist şi pentru instigare la ură rasială prin mesaje transmise de la staţia de amplificare a Arenei Naţionale.

"Am vorbit cu observatorul de joc (n.r. - Gheorghe Nedelescu) imediat cum am văzut că Herea a fost lovit şi i-am comunicat ce s-a întâmplat. Mi-a spus că a notat în raport, inclusiv declaraţia lui Herea. Pentru că i-a luat şi o declaraţie jucătorului referitor la lovire. Iar Herea i-a spus ce s-a întâmplat, adică ce s-a văzut foarte clar şi pe imagini, că a fost lovit în cap cu mâna de unul dintre suporteri. Noi vom depune astăzi la Comisia de Disciplină un memoriu pentru lovirea jucătorului precum şi pentru instigare la ură rasială la staţia de amplificare a stadionului", a spus Zotta.

Surse din cadrul LPF au declarat pentru MEDIAFAX că observatorul Gheorghe Nedelescu a notat în raportul său că, la ieşirea de pe teren, mijlocaşul Ovidiu Herea a fost lovit cu mâna de un suporter stelist de la Tribuna 0 a Arenei Naţionale. În schimb, observatorul nu a notat şi incidentul provocat de crainicul echipei Steaua, Gabriel Safta, care a scandat la staţia de amplificare "Am avut şi vom avea mereu boală pe ţigani", după care i-a lăsat pe fanii "roş-albaştrilor" să continue "cântarea".

Şedinţa Comisiei de Disciplină va avea loc, astăzi, de la ora 17.00, la sediul Ligii Profesioniste de Fotbal.

Echipa Steaua Bucureşti a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 1-0 (0-0), formaţia Rapid Bucureşti, în derbiul etapei a IX-a a Ligii I disputat pe Arena Naţională.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici