Radu: Nu ştiu dacă mai avem şanse la titlu

Fundaşul Ştefan Radu, premiat, joi, în cadrul Galei sportului dinamovist, cu Troferul Florea Dumitrache, ce se acordă revelaţiei anului, a declarat că nu ştie dacă echipa sa mai are şanse la titlu, însă este convins de faptul că formaţia "alb-roşie" poate salva sezonul în retur.

1 afișare
Imaginea articolului Radu: Nu ştiu dacă mai avem şanse la titlu

Radu: Nu ştiu dacă mai avem şanse la titlu

"Este foarte greu să fim pe locul şase, pentru că ne obişnuisem cu primul loc, însă aşa este în sport, după cele bune vin şi cele rele. Dacă vom fi serioşi şi ne vom aduna, anul viitor poate vom termina pe locul doi sau, de ce nu, să ne luptăm încă pentru titlu. Nu ştiu dacă mai avem şanse la titlu, dar noi sperăm să prindem un loc cât mai sus", a spus Radu, după festivitatea organizată de CS Dinamo.

Fotbalistul spune că nu vor fi plecări importante de la Dinamo în această pauză de iarnă. "Era greu să mai prindem forma din sezonul trecut. Sperăm ca anul viitor să fie mai bine, de ce nu, să ajungem chiar pe primul loc. Eu zic că vom rămâne toţi la Dinamo, din actuala echipă. Vom fi acelaşi grup unit şi ne vom lupta în continuare pentru punctele rămase. Nu cred că Zicu ar vrea să se ducă la Steaua. Este dinamovist şi vrea să rămână la Dinamo", a afirmat Radu.

Întrebat ce şi-ar dori mai mult, să prindă locul doi cu Dinamo sau să meargă la Euro-2008, Radu a răspuns: "Le-aş dori pe amândouă, dacă se poate. Este foarte greu să aleg între ele. Dar deocamdată mai avem până la turneul final".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici