Rafael Nadal se înclină înaintea lui Novak Djokovic. Cursa pentru cele mai multe Grand Slam-uri, încheiată?

Novak Djokovic, Rafael Nadal şi Roger Federer sunt la egalitate cu câte 20 de Grand Slam-uri câştigate, dar Nadal a acceptat că sârbul este cel mai bine poziţionat pentru a câştiga cele mai multe titluri.

1245 afișări
Imaginea articolului Rafael Nadal se înclină înaintea lui Novak Djokovic. Cursa pentru cele mai multe Grand Slam-uri, încheiată?

Rafael Nadal se înclină înaintea lui Novak Djokovic, în cursa pentru cele mai multe Grand Slam-uri

Numărul de Grand Slamuri câştigate este un aspect la care mulţi fani ai tenisului sunt foarte atenţi. Deţinerea recordului în acest sens este considerată una din performanţele care ar putea decide câştigătorul cursei pentru titlul cel mai mare jucător de tenis din toate timpurile, o mare parte a specialiştilor şi a jurnaliştilor din domeniu considerând acest reper ca fiind cel mai important.

Într-o declaraţie recentă, acordată publicaţiei spaniole Vamos, Rafael Nadal a recunoscut că Djokovic va câştiga probabil această cursă.

"Djokovic este cel mai bine poziţionat pentru a fi jucătorul cu cele mai multe Grand Slam-uri. Nu trebuie să ne păcălim. Federer este unde este şi eu sunt unde sunt. Cu toate acestea, Djokovic joacă bine şi se află într-un moment bun. Aceasta este realitatea şi nu o poţi ignora. Nu ştim ce se va întâmpla peste nouă luni, dar el este favoritul în acest moment".

Nadal are dreptate în aprecierea pe care o face, deoarece Djokovic este încă într-o formă fizică mult mai bună decât adversarii săi şi, momentan, este şi mai bine clasat şi în plină formă sportivă, ceea ce nu se poate spune despre Nadal şi Federer.

Un lucru important de luat în considerare însă este ascensiunea jucătorilor mai tineri care se vor angaja şi ei în această cursă, chiar dacă nu va mai fi la fel de uşor să câştigi Grand Slam-uri ca în anii trecuţ.

Nadal este de acord că aşa-numita Next Gen este deja în plină ascensiune:

"Ei nu mai sunt Next Gen, nu trebuie să facem din aceşti jucători o eternă „generaţie viitoare”. Jucători precum Medvedev, Zverev sau Tsitsipas au depăşit deja acea etapă de Next Gen, ei sunt generaţia actuală, prezentul".

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
nadal,
djokovic,
federer

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici