Record în fotbal: Cine este primul jucător englez care înscrie în toate meciurile dintr-o campanie de calificare

Harry Kane (26 de ani), atacantul legitimat la Tottenham Hotspur, a stabilit un record la echipa naţională a Angliei, duminică, devenind primul jucător care înscrie în toate meciurile dintr-o campanie de calificare pentru un turneu final.

150 afișări
Imaginea articolului Record în fotbal: Cine este primul jucător englez care înscrie în toate meciurile dintr-o campanie de calificare

Record în fotbal: Cine este primul jucător englez care înscrie în toate meciurile dintr-o campanie de calificare

Anglia a învins Kosovo, la Priştina, duminică seara, scor 4-0, în ultimul meci din preliminariile pentru EURO 2020. Harry Kane a înscris în minutul 79, completând seria excelentă prin care trece la echipa naţională.

Potrivit Metro, niciun alt jucător englez nu a mai reuşit să înscrie în toate meciurile dintr-o campanie de calificare. În meciurile tur, Kane a înscris o dată contra celor din Cehia, Muntenegru, Kosovo şi de trei ori contra Bulgariei. În retur, atacantul a punctat o dată împotriva Cehiei, Bulgariei şi Kosovo şi de trei ori contra celor din Muntenegru. În total, Kane a înscris 12 goluri în cele opt meciuri din preliminarii.

De asemenea, conform Opta, Kane a egalat recordurile deţinute de George Hildson, în 1908, şi Dixie Dean, în 1927, reuşind să înscrie 12 goluri într-un an calendaristic pentru Anglia.

"A fost un meci dificil. Terenul a fost rău, iar adversarii au fost pregătiţi. Ca atacant îmi doresc să înscriu şi să câştig. E excelent să înscriu şi aici. Sper să o ţin tot aşa", a declarat Kane, după meciul cu Kosovo.

În urma meciului de la Priştina, Kane a ajuns la 28 de goluri în 43 de meciuri disputate pentru naţionala Angliei. Actualul jucător al lui Tottenham a debutat la prima reprezentativă în 2015.

Anglia a câştigat grupa A de calificare şi va participa la Campionatul European din 2020, care se va disputa în perioada 12 iunie-12 iulie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici