Rednic: La finalul campionatului se va decide dacă voi continua la Dinamo

Antrenorul FC Dinamo, Mircea Rednic, a declarat, marţi, că la finalul campionatului membrii Consiliului de Administraţie al clubului vor analiza activitatea sa şi vor decide dacă vor continua cu acelaşi tehnician în sezonul viitor.

21 afișări
Imaginea articolului Rednic: La finalul campionatului se va decide dacă voi continua la Dinamo

Rednic: La finalul campionatului se va decide dacă voi continua la Dinamo (Imagine: Mediafax Foto)

Rednic a mai spus că singurul acţionar care s-a declarat nemulţumit de activitatea sa a fost Vasile Turcu. "Am avut de realizat niste obiective, da nu începi să faci comparaţii. Numai minciuni s-au spus. În aceeaşi frază domnul Turcu mi-a făcut jucătorii de trei lei şi apoi a zis că Rednic trebuia să ia titlul cu lotul pe care îl avea la dispoziţie. Doar un singur acţionar, Vasile Turcu, a avut ceva de reproşat. După ce se va termina campionatul o să fie o întâlnire cu acţionarii, poate chiar o şedinţă a Consiliului de Administraţie, o să se analizeze activitatea mea în acest an şi se va lua o decizie. Domnul Turcu are dreptate, e acţionar, are tot dreptul să vorbească, dar putea să îmi spună mie pentru că aşa se face la cluburile mari. Poate ar trebui să ne comportăm ca profesioniştii la toate nivelurile. Toate declaraţiile făcute de-a lungul campionatului mai mult rău ne-au făcut nouă", a declarat Rednic, la televiziunea Sport.ro.

Antrenorul dinamovist consideră că jucătorii ar fi trebuit să discute cu el problemele legate de echipă şi nu cu acţionarii. "Nu e corect ca jucătorii să discute cu acţionarii astfel de lucruri. Nu contează că erau fini sau naşi, nu trebuiau să vorbească cu acţionarii. Dacă aveau ceva de discutat ar fi trebuit să vorbească cu antrenorul. Poate că şi acţionarii au greşit pentru că în loc să-i îndrepte pe jucători către mine, le-a deschis uşa larg", a mai spus Rednic.

După 33 de etape, Dinamo ocupă poziţia a doua în clasamentul Ligii I şi a pierdut posibilitatea de a ieşi campioană după înfrângerea cu FC Braşov, de duminică, scor 0-2.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici