Ediția din 2027 din Cupa Mondială de Rugby este prima ediție cu 24 de echipe, față de 20 câte au participat la precedentele turnee.
Cele 24 de echipe calificate sunt împărțite în șase grupe de câte patru echipe (A–F). Primele două clasate din fiecare grupă, plus cele mai bune patru echipe de pe locul al treilea, se vor califica în optimile de finală, marcând o premieră în istoria competiției.
Echipele au fost împărțite în patru urne valorice, în funcție de clasamentul mondial din noiembrie 2025:
Urna 1: Africa de Sud, Noua Zeelandă, Anglia, Irlanda, Franța, Argentina
Urna 2: Australia, Fiji, Scoția, Italia, Țara Galilor, Japonia
Urna 3: Georgia, Uruguay, Spania, SUA, Chile, Tonga
Urna 4: Samoa, Portugalia, România, Hong Kong, Zimbabwe, Canada
Australia, ca țară gazdă, va fi plasată automat în Grupa A, dar fără statut de cap de serie. Tragerea la sorți va fi realizată într-un studio TV din Sydney, cu participarea fostului câștigător al Cupei Mondiale, Dan Carter, și a australianului James Slipper, retras după 151 de selecții, potrivit organizatorilor.
Conform regulamentului, câte o echipă din fiecare urnă va fi extrasă în fiecare grupă. De exemplu, România ar putea ajunge teoretic într-o grupă alături de Africa de Sud, Australia și Georgia, sau într-o serie mai accesibilă, cu Argentina, Japonia și Tonga.
Sunt mai multe echipe și mai multe meciuri, 52 față de 48 în 2023.
Fiecare grupă va avea doar patru echipe, reducând un meci pentru fiecare formație în faza grupelor.
Dacă o echipă ajunge până în finală, va disputa tot șapte meciuri, ca și în 2023.
Stadioanele gazdă ale turneului final vor fi Perth Stadium (care va găzdui și meciul de deschidere), Sydney Accor Stadium (finala), Melbourne, Adelaide, Townsville, Newcastle și Brisbane, orașe care vor organiza și Jocurile Olimpice din 2032.
România a fost absentă o singură dată de la Cupa Mondială de Rugby, la ediția din 2019.