România-Norvegia, pe Arena Naţională. Dragoş Grigore şi Vlad Chiricheş au părăsit cantonamentul şi nu vor juca meciul

Lotul convocat de selecţionerul Cosmin Contra a ajuns în cantonamentul de la Mogoşoaia, acolo unde antrenorii şi jucătorii vor pregăti următorul meci din preliminariile pentru Campionatul European din 2020, contra Norvegiei.

609 afișări
Imaginea articolului România-Norvegia, pe Arena Naţională. Dragoş Grigore şi Vlad Chiricheş au părăsit cantonamentul şi nu vor juca meciul

România-Norvegia, pe Arena Naţională. Dragoş Grigore şi Vlad Chiricheş au părăsit cantonamentul şi nu vor juca meciul

Site-ul Federaţiei Române de Fotbal a anunţat oficial şi situaţia căpitanului naţionalei, Vlad Chiricheş, care s-a accidentat în timpul meciului de sâmbătă seară, 12 octombrie, Insulele Feroe - România, scor 0-3.

"În urma analizei staff-ului tehnic al naţionalei condus de Cosmin Contra cu staff-ul medical, concluzia a fost că Vlad Chiricheş se alătură lui Dragoş Grigore în rândul tricolorilor care nu vor putea juca în partida cu Norvegia, de marţi.

Vlad şi Dragoş au părăsit, astfel, cantonamentul de la Mogoşoaia, nu înainte de a transmite un mesaj pentru colegi şi suporteri: “E greu să transmitem în cuvinte starea pe care o simţim. Ne-am dorit atât de mult să facem totul încât amărăciunea de acum e la fel de mare ca dorinţa de la început. Avem încredere în colegii noştri, suntem cu sufletul alături de această luptă pentru visul nostru, Euro 2020. Sperăm ca miile de copii din tribune să fie cu Norvegia acel plus de care avem nevoie pentru victorie!”.", este anunţul făcut pe frf.ro.

În urma acestor două pierderi, la finalul mecilui cu Insulele Feroe, Cosmin Contra i-a convocat de urgenţă pe fundaşii Iulian Cristea (FCSB) şi Andrei Burcă (CFR Cluj).

România - Norvegia va fi marţi, 15 octombrie, începând cu ora 21:45, pe Arena Naţională.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici