România U21 – Spania U21 se joacă cu casa închisă, în faţa a peste 27.000 de spectatori

  • Naţionala de fotbal masculin U21, pregătită de Emil Săndoi, debutează miercuri la Campionatul European Under 21, România aflându-se la cea de-a treia participare consecutivă.
  • În primul meci, tricolorii întâlnesc Spania de la ora 21.45.
  • FRF a anunţat că partida se joacă cu casa închisă.
468 afișări
Imaginea articolului România U21 – Spania U21 se joacă cu casa închisă, în faţa a peste 27.000 de spectatori

Toate biletele pentru primul meci al tricolorilor la #U21EURO au fost vândute, informează frf.ro. Astfel partida România U21 – Spania U21 de pe Stadionul Steaua se va disputa în faţa a peste 27.000 de suporteri.

Tricolorii vor juca toate meciurile din cadrul grupei în echipament integral galben.

Site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal mai precizează că Turneul final U21 EURO 2023 se dispută fără VAR şi Goal-Line Technology.

România va găzdui alături de Georgia, în perioada 21 iunie – 8 iulie, Campionatul European U21. Tricolorii fac parte din Grupa B şi vor întâlni Spania, Ucraina şi Croaţia. Toate meciurile României se vor disputa pe Stadionul Steaua, în Bucureşti.

Brigada de arbitri pentru meciul cu Spania U21 va fi condusă de belgianul Erik Lambrechts la centru, ajutat de conaţionalii săi Jo de Weirdt şi Kevin Monteny. Cel de-al patrulea oficial va fi Donatas Rumšas din Lituania.

Din motive medicale, Valentin Mihăilă (Parma / Italia) nu mai este apt pentru Campionatul European, astfel că în locul său a fost convocat David Miculescu (FCSB). De asemenea, Constantin Grameni (Farul Constanţa) a devenit şi el indisponibil după ce a acuzat o problemă musculară la antrenamentul de luni, iar în locul lui a fost convocat Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova).


Grupele EURO 2023

GRUPA A: Georgia, Portugalia, Belgia, Ţările de Jos
GRUPA B: ROMÂNIA, Spania, Ucraina, Croaţia
GRUPA C: Cehia, Anglia, Germania, Israel
GRUPA D: Norvegia, Elveţia, Franţa, Italia

Programul grupei B:

Miercuri, 21 iunie
19:00 Ucraina – Croaţia (Stadionul Giuleşti, Bucureşti)
21:45 România – Spania (Stadionul Steaua, Bucureşti)

Sâmbătă, 24 iunie
19:00 România – Ucraina (Stadionul Steaua, Bucureşti)
21:45 Spania – Croaţia (Stadionul Giuleşti, Bucureşti)

Marţi, 27 iunie
21:45 Croaţia – România (Stadionul Steaua, Bucureşti)
21:45 Spania – Ucraina (Stadionul Giuleşti, Bucureşti)

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici