Rublev merge în sferturi la Melbourne, după ce a salvat două mingi de meci în întâlnirea contra lui Rune

Prima confruntare din Top 10 de la Australian Open 2023 şi-a depăşit aşteptările de blockbuster, Andrey Rublev (6 ATP) trecând în cinci seturi de Holger Rune (10 ATP) cu 6-3, 3-6, 6-3, 4-6, 7-6(11-9), luni, pe Rod Laver Arena, după ce a salvat două mingi de meci.

103 afișări
Imaginea articolului Rublev merge în sferturi la Melbourne, după ce a salvat două mingi de meci în întâlnirea contra lui Rune

Rublev merge în sferturi la Melbourne, după ce a salvat două mingi de meci în întâlnirea contra lui Rune

Într-un set al cincilea decisiv, Rublev a revenit de la 2-5, a salvat două mingi de meci pe serviciul său de la 5-6, apoi a fost condus cu 5-0 în maxitiebreak-ul decisiv. La cea de-a treia minge de meci, a obţinut victoria în cel mai crud mod posibil din perspectiva danezului, mingea fiind atenuată de banda fileului.

"Niciodată în viaţa mea nu am fost capabil să câştig meciuri ca acesta", a declarat Rublev după meci, citat de site-ul oficial ATP.

"Este pentru prima dată când am câştigat aşa ceva, mai ales într-un turneu foarte special, Australian Open, ca să fiu în sferturile de finală. Aşa că este ceva ce îmi voi aminti cu siguranţă toată viaţa. Nu am cuvinte, tremur şi sunt fericit".

Pe parcursul a trei ore şi 37 de minute, răsturnările de situaţie au caracterizat înteaga partidă şi s-au apropiat de punctul culminant la începutul setului al patrulea. Rune a avut probleme fizice, după ce a salvat două mingi de break în primul game, dar după o pauză medicală, a reuşit să îşi regăsească suflul şi să îşi adjudece setul, pe care l-a condus cu 5-2, cedând un game pe propriul serviciu la 5-3 şi făcând un nou break, la 5-4.

Danezul a fost în cea mai bună formă la începutul setului cinci, combinând lovituri ample şi puternice cu o apărare atletică, transformând în cele din urmă a patra sa şansă de break din set pentru a conduce cu 3-1 şi 5-4, cu şansa de a închide meciul pe propriul serviciu. Dar, din nou, nu şi-a putut valorifica serviciul, pierzând la zero game-ul ce i-ar fi putut aduce calificarea.

La 6-5, danezul a avut alte două şanse de a închide meciul, nereuşind însă să câştige niciuna din cele două mingi de break, set şi meci.

În cele din urmă, Rublev s-a dovedit a fi capabil să revină şi în maxitiebreak, obţinând calificarea în sferturi unde îl aşteaptă pe Novak Djokovic sau Alex de Minaur.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici