Salah versus Mane. Egipt s-a calificat în finala Cupei Africii şi va întâlni Senegal

  • Egipt a câştigat împotriva Camerunului la lovituri de departajare în cea de-a doua semifinală a Cupei Africii şi va întâlni Senegalul duminică.
  • Senegal a trecut de Burkina Faso în cealaltă semifinală cu scorul de 3-1, iar Sadio Mane a fost declarat omul meciului.
376 afișări
Imaginea articolului Salah versus Mane. Egipt s-a calificat în finala Cupei Africii şi va întâlni Senegal

Sursa foto: Mediafax Foto

Finala Cupei Africii va fi un duel între cei doi atacanţi ai lui Liverpool, Sadio Mane(29 de ani) şi Mohamed Salah(29 de ani), după ce Egiptul a câştigat împotriva ţării gazde, Camerun, la lovituri de departajare.

Mohamed Salah anunţase că este visul său să câştige Cupa Africii pe Naţiuni. Pe de cealaltă parte, Sadio Mane este la cea de-a două finală consecutivă, după ce în 2019 Senegal a fost înfrântă de către Algeria cu scorul de 1-0. 

Egipt a trecut de Camerun la penalty-uri, după ce timp de 120 de minute cele două selecţionate nu au reuşit să marcheze. Camerun, fiind ţara gazdă, era văzută drept favorită la câştigarea trofeului. Pentru Camerun a înscris Aboubakar, dar au ratat Moukoudi, Lea Siliki şi N'jie, în timp ce pentru Egipt au înscris Zizo, Abdelmomem şi Lasheen, iar căpitanul Salah nici nu a mai fost nevoit să execute.

Egipt este ţara cu cele mai multe trofee în palmares la Cupa Africii, şapte, iar Camerun a doua cu cinci trofee. 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici