Potrivit organizatorilor, favorita numărul unu, Emma Răducanu, campioană de Grand Slam, revine pentru a doua oară în fața publicului din Cluj. Cu origini românești, jucătoarea care reprezintă Marea Britanie în circuitul WTA, se bucură de o susținere aparte din partea fanilor din România.
Pe tabloul principal se regăsesc și două foste câștigătoare ale trofeului de la Cluj: Anastasia Potapova (campioană în 2025) și Karolína Plíšková (campioană în 2024), precum și cele mai valoroase jucătoare românce ale momentului: Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Gabriela Elena Ruse.
Karolína Plíšková revine la Cluj cu un wild card, la fel ca jucătoarele românce Ana Bogdan, Miriam Bulgaru și Elena Ruxandra Bertea, care completează lista celor patru invitate pe tabloul principal al Transylvania Open 2026.
Transylvania Open 2026 se desfășoară pe parcursul a opt zile (31 ianuarie – 7 februarie 2026), pe două terenuri de joc.
Turneul adună 32 de jucătoare la simplu și 16 echipe la dublu care vor juca pentru marele trofeu.
Valoarea totală a premiilor turneului de la Cluj-Napoca este de 283 347 de dolari.
Pe tabloul de dublu al Transylvania Open 2026 se află 16 echipe, iar România este reprezentată de o echipă românească formată din Jaqueline Cristian și Gabriela Elena Ruse, și de Irina Bara care va face pereche cu Ekaterine Gorgodze (GEO), câștigătoarele trofeului Transylvania Open, la dublu, la prima ediție, din 2021. De asemenea, un wild card a fost acordat echipei formate din Mara Gae și Miriam Bulgaru, și altul echipei formate din Briana Szabo și Elena Ruxandra Bertea.
Ediția din acest an marchează un nou standard pentru turneul de la Cluj: noi terenuri acrilice
portabile de ultimă generație, folosite la marile turnee internaționale, care vor asigura un ritm de
joc mai constant și protecție fizică sporită pentru jucătoare.
În plus, Transylvania Open devine primul turneu de hard indoor din România care implementează sistemul de arbitraj electronic Hawk-Eye Live pe ambele terenuri de joc. Sistemul oferă decizii 100% electronice, în timp real, singurul arbitru din meci rămânând cel de scaun.
Accesul publicului este gratuit în primele două zile – sâmbătă, 31 ianuarie, și duminică, 1 februarie – pe baza biletelor cu valoare zero, care pot fi rezervate online sau ridicate direct de la intrare.
Transylvania Open face parte din categoria WTA 250. Evenimentul a fost votat de jucătoare, doi ani consecutivi (2022, 2023), drept cel mai bun turneu din lume la categoria WTA 250.